Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

— Ba te vei gândi. La noapte. Şi eu mă voi gândi la tine în timp ce
tu te vei gândi la mine.
— După cum am spus, un coşmar. El rânji la mine.
— Mi-ai răspuns la sărut.
Am icnit, strângându-mi inconştientă mâinile în pumni din nou,
şuierând atunci când mâna ruptă reacţiona.
— Te simţi bine? mă întrebă el.
— Ba nu am făcut aşa ceva.
— Crede-mă că îmi dau seama.
— În mod evident nu-ţi dai seama - nu-ţi răspundeam la sărut,
încercam să te îndepărtez, idiotule!
El râse încet din gât.
— Te aperi. Aproape exagerat de defensivă, aş spune eu. Am tras
adânc aer în piept. Nu avea nici un rost să mă cert cu el; oricum ar
răstălmăci orice aş fi spus. M-am concentrat asupra mâinii mele,
încercând să întind degetele, să-mi dau seama unde era ruptă. Am simţit
nişte dureri tăioase răzbătându-mi prin încheieturile degetelor. Am
gemut.
— Chiar îmi pare rău pentru mâna ta, spuse Jacob părând aproape
sincer. Data viitoare când vei vrea să mă mai loveşti, foloseşte o bâtă de
baseball sau o rangă, OK?
— Să nu-ţi închipui că am să uit sfatul tău, am mormăit eu. Nu mi-
am dat seama unde mergeam până când nu am ajuns pe strada mea.
mine.
— De ce m-ai adus aici? am vrut eu să ştiu. Se uită nedumerit la
— Am crezut că ai spus că vrei acasă.
— Ah. Presupun că nu mă poţi duce acasă la Edward? Am scrâşnit
din dinţi nemulţumită.
Faţa i se contorsionă de durere şi mi-am dat seama că asta îl
afectase mai mult decât orice altceva am spus.
— Aici este casa ta, Bella, spuse el încet.
— Da, dar locuieşte vreun doctor aici? am întrebat eu, ridicând
mâna din nou.
— Oh! Se gândi un minut. Te duc la spital. Sau te duce Charlie.