Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

— Edward, am şoptit eu prin nailonul dur. Eu... eu... eu sunt...
— Şşş, mă făcut el să tac, degetele lui mângâindu-mi obrazul. Nu la
asta m-am referit. Te-ar fi sărutat oricum - chiar dacă tu nu i-ai fi căzut
în plasă - şi acum nu am scuză să-i sparg faţa. Mi-ar fi plăcut să fac asta.
— Să-i cad în plasă? am mormăit eu aproape ininteligibil.
— Bella, chiar ai crezut că era nobil? Că se va retrage în glorie doar
ca să-mi lase mie calea liberă?
Mi-am ridicat încet capul să-i întâlnesc privirea răbdătoare. Pe chip
i se citea blândeţe; ochii lui erau plini de înţelegere, şi nu de repulsie aşa
cum meritam să văd.
— Da, am crezut asta, am mormăit eu şi m-am uitat în altă parte.
Dar nu eram supărată pe Jacob pentru că mă păcălise. Nu mai eram
în stare să simt altceva decât dezgust faţă de mine. Edward râse uşor din
nou.
— Tu minţi atât de prost încât ai crede pe oricine se pricepe un pic.
— De ce nu eşti supărat pe mine? am şoptit eu. De ce nu mă urăşti?
Sau nu ai auzit toată povestea încă?
— Cred că am văzut destul de bine, spuse el pe un ton blând şi
relaxat. Jacob face nişte imagini mentale foarte animate. Îmi pare
aproape la fel de rău şi pentru haita lui, ca şi pentru mine. Bietul Seth, îi
era greaţă de acum. Dar Sam îl pune pe Jacob să se concentreze în
vederea luptei.
Am închis ochii şi mi-am scuturat capul deznădăjduită. Fibrele dure
de nailon ale podelei cortului îmi zgâriau pielea.
— Eşti om, şopti el, mângâindu-mi iar părul.
— Asta e cea mai proastă apărare pe care am auzit-o vreodată.
— Dar eşti om, Bella. Şi, oricât mi-aş dori să fie altfel, la fel este şi
el... Sunt goluri în viaţa ta pe care nu le pot umple, înţeleg asta.
un gol.
— Dar nu-i adevărat. Asta mă face atât de groaznică. Nu există nici
— Îl iubeşti, murmură el blând.