Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

Am început să vorbim, prea entuziasmaţi să stăm cuminţi în casă.
Jacob înainta săltând şi a trebuit să-i amintesc de câteva ori că eu nu am
picioare de trei metri.
În timp ce mergeam, am simţit cum redevin eu cea din trecut, din
vremea când eram prietenă cu Jacob. Puţin mai tânără, puţin mai
iresponsabilă. Cineva care putea, când avea ocazia, să facă ceva cu
adevărat stupid fără vreun motiv anume.
Exuberanţa noastră a durat pe parcursul primelor câteva subiecte
de conversaţie: ce mai făceam, ce planuri aveam, cât timp aveam la
dispoziţie şi ce anume mă adusese acolo. Când mi-am făcut curaj şi i-am
povestit şovăielnic despre fluturaşul cu lup, râsul lui cutremurător a
răsunat dintre copaci.
Dar apoi, pe măsură ce am trecut de spatele magaziei şi ne-am
strecurat printre arbuştii deşi care mărgineau limita îndepărtată a Primei
Plaje, am ajuns la părţile importante. A trebuit să discutăm mult prea
devreme despre motivele din spatele lungii noastre despărţiri şi am privit
cum chipul prietenului meu se încorda tot mai tare în masca amară care
îmi era deja mult prea familiară.
– Şi care-i povestea, oricum? mă întrebă Jacob, lovind o bucată de
lemn din calea lui cu prea multă forţă. Pluti deasupra nisipului după care
se zdrobi de stânci. Vreau să spun, de ultima dată când ne-am văzut... mă
rog, înainte, ştii tu... Se chinuia să-şi găsească cuvintele potrivite. Trase
adânc aer în piept şi încercă din nou. Ceea ce vreau să te întreb este...
totul este pur şi simplu la fel ca înainte să plece? L-ai iertat pentru toate
astea?
Am tras adânc aer în piept.
– Nu aveam ce să-i iert.
Voiam să trec peste partea asta, cu trădările, acuzele, dar ştiam că
trebuie să lămurim totul înainte să putem trece la altceva.
Jacob se strâmbă la faţă ca şi cum tocmai ar fi lins o lămâie.
– Mi-ar fi plăcut ca Sam să-ţi fi făcut o poză când te-a găsit în
noaptea aceea, anul trecut în septembrie. Ar fi fost proba numărul unu.
– Nu e nimeni judecat aici.
– Poate că ar trebui să fie cineva.