Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

văzut asta. Alice, eu cred că ai avut dreptate şi el chiar a ştiut. Cred şi că
el se folosea de golurile acelea. Şi ce şanse sunt ca doi vampiri diferiţi să
ştie destule despre tine încât să facă asta, dar, şi mai mult de atât, să
decidă să o facă în acelaşi timp? Nu se poate. Este unul singur. Este
acelaşi. Cel care face armata este cel care mi-a furat mirosul.
Alice nu era obişnuită să fie luată prin surprindere. Îngheţă şi
rămase nemişcată atât de mult timp încât am început să număr în gând
în timp ce aşteptam. Nu s-a mişcat timp de două minute pe ceas. Apoi
ochii ei se fixară din nou pe mine.
— Ai dreptate, spus ea pe un ton pierdut. Bineînţeles că ai dreptate.
Şi dacă pui lucrurile astfel...
— Edward a greşit, am şoptit eu. Era un test... să vadă dacă merge.
Să vadă dacă poate să intre şi să iasă în siguranţă atâta vreme cât nu face
nimic ce ai putea tu să prevezi. Cum ar fi să mă ucidă... Şi nu mi-a luat
lucrurile pentru a demonstra că m-a găsit. Mi-a furat mirosul... pentru ca
ceilalţi să mă poată găsi.
Ochii ei erau căscaţi din cauza şocului. Aveam dreptate şi-mi
dădeam seama că ştia şi ea asta.
— Oh, nu, spuse ea, numai mişcându-şi buzele.
Nu mă mai aşteptam ca emoţiile mele să mai aibă sens. Când mi-am
dat seama că cineva crease o armată de vampiri - armata care a ucis cu
bestialitate zeci de oameni din Seattle - cu scopul expres de a mă
distruge pe mine, m-am simţit întrucâtva uşurată.
În parte pentru că am aflat de ce aveam sentimentul acela enervant
că îmi scăpa ceva esenţial.
Dar mai ales din alt motiv.
— Bine, am şoptit eu, toată lumea se poate linişti. Nimeni nu
încearcă până la urmă să-i extermine pe membrii familiei Cullen.
— Dacă tu ai impresia că asta s-a schimbat, te înşeli amarnic, spuse
Alice printre dinţi. Dacă cineva o vrea pe una de-a noastră, atunci va
trebui să treacă de noi toţi pentru a ajunge la ea.
— Mersi, Alice. Dar cel puţin acum ştim ce vor de fapt. Trebuie să
ajute şi asta la ceva.
— Poate, mormăi ea.