Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

deocamdată. Îmi dădu drumul la încheietură şi-şi încrucişă braţele la
piept, întorcându-se cu spatele la mine să se uite la ocean.
– Sunt om, mormăi el încet.
– Nu eşti la fel de om ca şi Mike, am continuat eu fără milă. Încă
mai crezi că este cel mai important argument?
– Nu e acelaşi lucru. Jacob nu ridică privirea de la valurile cenuşii.
Nu am ales eu să fiu aşa.
Am râs o dată nevenindu-mi să cred.
– Şi tu crezi că Edward da? Nu ştia ce se întâmpla cu el mai mult
decât tine. Mai exact, nu a concurat pentru aşa ceva.
rapidă.
Jacob îşi scutură capul înainte şi înapoi cu o mişcare scurtă şi
– Ştii, Jacob, eşti groaznic de ipocrit - având în vedere că eşti
vârcolac şi toată povestea asta.
– Nu e acelaşi lucru, repetă Jacob, uitându-se urât la mine.
– Nu văd de ce nu. Ai putea fi puţin mai înţelegător cu privire la
familia Cullen. N-ai idee cât de buni sunt cu adevărat în suflet. Jacob se
încruntă şi mai tare.
– Nu ar trebui să existe. Existenţa lor este împotriva firii. M-am
uitat la el preţ de o clipă îndelungată cu o sprânceană ridicată în semn că
nu îmi venea să cred ce auzeam. Îi luă ceva timp să observe.
– Ce?
– Apropo de supranatural... am insinuat eu.
– Bella, spuse el cu vocea scăzută şi schimbată. Îmbătrânită. Mi-am
dat seama că sună brusc mai mare decât mine - ca un părinte sau un
profesor. Ceea ce sunt s-a născut în mine. Este parte din fiinţa mea, din
ceea ce este familia mea, din ceea ce reprezentăm ca trib - este motivul
pentru care încă mai suntem aici. În afară de asta - se uită la mine, ochii
negri fiindu-i de necitit - sunt încă om.
Îmi ridică mâna şi o apăsă pe pieptul lui fierbinte. Simţeam în
palmă prin tricou bătaia ritmică a inimii lui.
tine.
– Oamenii normali nu pot să conducă peste tot motociclete aşa ca
Zâmbi cu jumătate de gură.