Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

mâinile libere, hai să mergem.
M-am strâmbat şi am păşit mai aproape de el.
El se aplecă şi-şi strecură braţul în spatele genunchilor mei
îndoindu-i brusc. Mă prinse cu celălalt braţ înainte să dau cu capul de
pământ.
— Ticălosule, am bombănit eu.
Jacob chicoti, alergând deja printre copaci. Menţinea un ritm
constant, un alergat alert cu care un om în formă ar putea ţine pasul... pe
un teren neted... dacă nu ar avea ca el în braţe peste cincizeci de
kilograme.
— Nu trebuie să alergi. O să oboseşti.
— Alergatul nu mă oboseşte, spuse el. Respira normal - ca şi cum ar
fi fost ritmul fix al unui maratonist. Şi, în plus, se va face frig în curând.
Sper să instaleze cortul până să ajungem noi acolo.
Am pipăit cu degetele geaca groasă.
— Parcă nu ţi se făcea frig.
— Nu mi se face. Am adus pentru tine în caz că nu erai pregătită. Se
uită la geaca mea, aproape ca şi cum ar fi fost dezamăgit că eram de fapt
pregătită. Nu-mi place cum se prezintă vremea. Mă enervează. Ai
observat că nu sunt animale?
— Aă, nu chiar.
— Mă gândeam eu că n-ai cum. Ai simţurile prea insensibile. Am
lăsat asta să treacă de la mine.
— Şi Alice îşi făcea griji cu privire la furtună.
— Înseamnă că e ceva mare de e aşa de linişte în pădure. Ai ales şi
tu o noapte a naibii de bună pentru o drumeţie.
— Nu a fost în totalitate ideea mea.
Drumul anevoios pe care înaintam a început să fie din ce în ce mai
abrupt, dar asta nu-l încetini. Sărea cu uşurinţă din stâncă în stâncă,
părând să nu aibă deloc nevoie de mâini. Echilibrul lui perfect îmi aminti
de o capră de munte.