Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

— De ce nu?
El se încruntă, simţindu-se incomod din cauza întrebărilor mele. Ei
bine, îi venise rândul să nu fie în largul lui.
— Nu am vrut eu, Bella. Nu voiam să se schimbe nimic. Nu doream
să fiu o căpetenie legendară. Eu nu am vrut să fac parte din haita asta de
vârcolaci, darămite să mai fiu şi liderul lor.
M-am gândit la asta preţ de o clipă îndelungată. Jacob nu mă
întrerupse. Se uită iar spre pădure.
— Dar am crezut că eşti mai fericit. Am crezut că nu te mai
deranjează, am şoptit eu într-un târziu.
Jacob îmi zâmbi consolator.
— Mda. Sincer să fiu nu e chiar atât de rău. Uneori este interesant,
cum va fi mâine cu chestia asta. Dar la început mi s-a părut că am fost
târât într-un război de existenţa căruia nici nu aveam habar. Nu am avut
de ales, înţelegi? Şi a fost un pas definitiv. Ridică din umeri. Oricum,
presupun că acum mă bucur. Trebuia să fie făcut şi puteam cu oare să am
încredere în altcineva să facă asta? E mai bine să mă asigur eu.
M-am uitat la el, simţind o admiraţie neaşteptată pentru prietenul
meu. Era mult mai matur decât îl considerasem eu. Cum s-a întâmplat şi
cu Billy în seara aceea la grătar, am descoperit la el o maiestuozitate pe
care nu o bănuisem niciodată.
— Căpetenia de trib Jacob, am şoptit eu, zâmbind de felul în care
suna alăturarea aceasta de cuvinte.
El îşi dădu ochii peste cap.
Chiar în clipa aceea vântul începu să zguduie cu mai multă putere
copacii din jurul nostru şi am simţit că bătea direct de pe un gheţar.
Sunetul ascuţit al lemnului care pocnea răsuna de pe munte. Deşi lumina
dispărea pe măsură ce norul gri acoperea cerul, încă reuşeam să văd fulgii
albi de nea care cădeau pe lângă noi.
Jacob mări pasul, rămânând cu ochii în pământ în timp ce alerga cu
viteză. M-am ghemuit mai strâns la pieptul lui, ferindu-mă de zăpada