Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

– Sau poate că nu. Rânji. Am avut senzaţia că ai promis să-mi ceri
voie să te duci în seara asta la un fel de petrecere cu vârcolaci.
– Iar ai tras cu urechea? El rânji.
– Doar puţin, la sfârşit.
– Păi, nu aveam de gând să te mai întreb. M-am gândit că ai deja
destule pe cap.
ochii.
Îşi puse o mână sub bărbia mea şi-mi ridică faţa ca să-mi poati citi
– Ai vrea să te duci?
– Nu e mare lucru. Nu-ţi face griji.
– Nu trebuie să-mi ceri mie voie, Bella. Nu sunt tatăl tău -
mulţumesc Cerului pentru asta. Poate totuşi ar trebui să-l întrebi pe
Charlie.
– Dar ştii că Charlie o să spună da.
– Da, e adevărat că ştiu mai bine decât majoritatea oamenilor cam
ce răspuns va da.
Am rămas să mă uit la el, încercând să-i desluşesc dorinţele şi să-mi
scot din minte imboldul pe care-l simţeam să merg în La Push, astfel
încât să nu mă las purtată de propriile dorinţe. Era o prostie din partea
mea să vreau să mă duc acum să pierd vremea cu nişte băieţi-lupi mari şi
idioţi, în momentele acestea în care se întâmplau atât de multe
evenimente înfricoşătoare şi inexplicabile. Evident, acesta era exact
motivul pentru care voiam să mă duc - ca să-mi iau gândul de la
ameninţările cu moartea, doar pentru câteva ore... să fiu o Bella mai
puţin matură şi mai necugetată, care să poată râde cu Jacob, chiar dacă
numai o perioadă scurtă de timp. Dar nu conta.
– Bella, spuse Edward. Am spus că am de gând să fiu rezonabil şi să
am încredere în judecata ta. Chiar am vorbit serios. Dacă tu ai încredere
în vârcolaci, atunci nu am de gând să-mi mai fac griji în privinţa lor.
– Uau! am exclamat eu la fel ca în seara trecută.
– Şi Jacob are dreptate cel puţin într-o privinţă: o haită de vârcolaci
ar trebui să fie suficientă pentru a te proteja o seară.
– Eşti sigur?
– Sigur că da. Doar că...