Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

Mi se ridicase părul pe gât, deşi nu înţelegeam nimic din ce vorbeau
creaturile acelea frumoase. Instinctele mele îmi spuneau că eram în
pericol, că îngerul vorbise serios când spusese că mă va ucide, dar
judecata îmi domina instinctele. Nu fusesem învăţat să mă tem de femei,
ci să le protejez. „Hai să vânăm”, a fost Nettie de acord, întinzându-se să
o ia de mână pe fata înaltă.
Au plecat - erau atât de graţioase! - şi au început să alerge spre oraş.
Parcă-şi luau zborul, atât de rapide erau - rochiile lor albe fluturau în
urma lor ca nişte aripi. Am clipit de uimire şi au şi dispărut. M-am întors
să mă uit la Maria, care mă privea curioasă. Nu fusesem niciodată
superstiţios. Până în secunda aceea nu crezusem niciodată în fantome
sau alte prostii din astea. Dintr-odată, nu mai eram aşa de sigur. „Cum te
cheamă, soldatule?” m-a întrebat Maria.
„Maior Jasper Whitlock, doa' nă”, m-am bâlbâit eu, neputând să fiu
nepoliticos cu o femeie chiar dacă era fantomă. „Sper din suflet să
supravieţuieşti, Jasper, a spus ea cu vocea ei gentilă. Am un sentiment
bun în legătură cu tine.”
A făcut un pas spre mine şi şi-a înclinat capul, ca şi cum ar fi avut
de gând să mă sărute. Am rămas îngheţat în loc, deşi instinctele îmi urlau
să fug. Jasper se opri, chipul fiindu-i gânditor. Câteva zile mai târziu,
spuse el într-un târziu, şi nu eram sigură dacă scurtase povestirea de
dragul meu sau din cauză că răspundea la tensiunea pe care până şi eu o
simţeam plutind din direcţia lui Edward, am făcut cunoştinţă cu noua
mea viaţă. Se numeau Maria, Nettie şi Lucy. Nu erau împreună de mult
timp - Maria fusese cea care le strânsese şi pe celelalte - , toate trei fiind
supravieţuitoare ale unui bătălii pierdute recent. Era un parteneriat de
conjunctură. Maria voia răzbunare şi teritoriile înapoi. Celelalte
urmăreau să-şi mărească... terenurile de păşunat, dacă pot să spun aşa.
Formau împreună o armată şi o selectau cu mai multă grijă decât se
obişnuia. Era ideea Mariei. Ea voia o armată superioară, aşa că îşi căuta
oameni cu potenţial. Ea ne acorda mai multă atenţie şi mai multă
pregătire decât se mai deranjase cineva până atunci. Ne-a învăţat să
luptăm şi să fim invizibili pentru oameni. Când ne descurcam bine, eram
recompensaţi...