Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

timp.
Alice se încruntă la mine.
— Bella, spuse ea încet. Ştii ce zi e azi?
— Luni?
Îşi dădu ochii peste cap.
— Da. Este luni... şi suntem în patru. Mă prinse de cot, mă întoarse
cu totul şi-mi arătă un poster mare şi galben lipit de uşa sălii de sport.
Acolo, scrisă cu litere negre, se afla data absolvirii. Adică exact de azi
într-o săptămână.
— Suntem în patru? Iunie? Sunteţi siguri?
Nu-mi răspunse nici unul dintre ei. Alice clătină din cap cu tristeţe,
prefăcându-se dezamăgită, iar Edward ridică din sprâncene.
— Nu se poate! Cum s-a întâmplat asta?
Am încercat să număr zilele în gând, dar nu-mi puteam du seama
când a trecut timpul.
M-am simţit de parcă mi-a fugit pământul de sub picioare.
Săptămânile de stres, de griji... cumva, în toată obsesia mea pentru timp,
timpul meu trecuse. Posibilitatea de a-mi face ordine în gânduri, pentru
a face planuri, se evaporase. Nu mai aveam timp.
Şi nu eram pregătită.
Nu ştiam cum să fac asta. Cum să-mi iau rămas-bun de la Charlie şi
Renée... de la Jacob... de la natura mea umană.
Ştiam exact ce-mi doream, dar dintr-odată mi s-a făcut groază să
obţin lucrul acela.
În teorie, eram nerăbdătoare, chiar înverşunată în dorinţa de a da
caracterul trecător al vieţii mele pe nemurire. La urma urmei, asta era
cheia să rămân cu Edward pentru totdeauna. Nu mai spun că eram
vânată de grupuri cunoscute şi necunoscute. Ideal ar fi fost să nu stau
aşa, neajutorată şi delicioasă, aşteptând ca unul dintre ele să mă prindă.
În teorie, totul avea logică.
În practică... să fiu om era tot ce ştiam. Viitorul de după asta se
înfăţişa ca un abis întunecos, pe care nu aveam să-l cunosc decât după ce
săream în el.
Simpla idee, data de astăzi - pe care era atât de evident că o