Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

asta-i bine. Ai lăsat telefonul... iartă-mă, te-a dus Jacob acasă?
— Da, am mormăit eu. Vii să mă iei, te rog?
— Imediat, spuse el deodată. Ce s-a întâmplat?
— Vreau să se uite Carlisle la mâna mea. Cred că mi-am rupt-o. În
camera din faţă se făcuse linişte şi m-am întrebat când avea Jacob de
gând să fugă. Am zâmbit sinistru imaginându-mi cât de prost trebuie să
se simtă.
— Ce s-a întâmplat? vru Edward să ştie, vocea devenindu-i plată.
— L-am lovit pe Jacob, am recunoscut eu.
— Bun, spuse el satisfăcut. Deşi îmi pare rău că te-ai rănit. Am râs o
dată pentru că părea la fel de mulţumit ca şi Charlie.
— Aş fi vrut eu să-l rănesc pe el, am oftat eu nemulţumită. Nu i-am
făcut nici un rău.
— Pot să repar eu asta, se oferi el.
— Speram că ai să zici asta. Urmă o pauză scurtă.
— Nu e genul tău să spui din astea, spuse el îngrijorat. Ce a făcut
atât de grav?
— M-a sărutat, am mârâit eu.
Tot ce am auzit de la celălalt capăt al liniei a fost sunetul motorului
accelerând.
În camera cealaltă, Charlie vorbi din nou.
— Poate ar trebui s-o iei din loc, Jake, sugeră el.
— Cred că mai stau pe aici, dacă nu te superi.
— E înmormântarea ta, nu a mea, bombăni Charlie.
— Câinele mai e acolo? vorbi Edward din nou.
— Da.
— Sunt chiar după colţ, spuse el întunecat, întrerupând
convorbirea.
În timp ce închideam zâmbind telefonul, i-am auzit maşina gonind
pe stradă. Frânele lui protestară zgomotos când opri în faţa casei. M-am
dus să-i deschid uşa.
— Ce-ţi mai face mâna? întrebă Charlie când am trecut pe lângă el.
Charlie părea că nu se simte în largul lui. Jacob stătea tolănit pe
canapea lângă el, o întruchipare a calmului. Am ridicat pachetul de