Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

Sam nu a avut suficientă încredere în noi să-l trimită doar pe Jacob, deşi
el era dispus. Quil şi Embry sunt... presupun că i-ai putea numi oamenii
lui de bază.
— Jacob are încredere în voi. Edward încuviinţă din cap.
— Are încredere că n-o să-l omoram. Dar cam atât.
— Participi şi tu în seara asta? am întrebat eu şovăielnic. Ştiam că
avea să-i fie aproape la fel de greu cum mi-ar fi fost mie să fiu lăsată în
urmă. Poate chiar mai greu.
— Îl voi ajuta pe Jasper când va avea nevoie. Vrea să încerce nişte
grupări inegale, să-i înveţe cum să se descurce cu atacatori multipli.
lucrurile.
El ridică din umeri.
Şi un nou val de panică îmi zgudui scurtul moment de încredere.
Încă erau mai puţini decât ei. Nu făceam decât să înrăutăţesc
M-am uitat la teren, încercând să-mi ascund reacţia.
Nu era locul potrivit în care să mă uit, chinuindu-mă să mă mint
singură, că deznodământul va fi pe placul meu, căci, evitând să mă uit la
membrii familiei Cullen şi ferindu-mi privirea de imaginea luptei lor în
joacă ce avea să fie adevărată şi aducătoare de moarte în doar câteva zile,
Jacob îmi prinse privirea şi zâmbi. Era acelaşi rânjet de lup ca mai
înainte, ochii lui îngustându-se ca atunci când avea înfăţişare umană.
Îmi era greu să cred că nu demult mi se păreau înfricoşători
vârcolacii, pierdusem nopţi de somn din cauza coşmarurilor cu ei.
Ştiam fără să întreb care era Embry şi care era Quil. Embry era în
mod clar lupul mai slab cu pete întunecate pe spate care se uita răbdător
în timp ce Quil -, cu botul mai deschis la culoare - se agita încontinuu,
arzând de nerăbdare să intre şi el în joc. Nu păreau monştri, nici măcar
aşa. Erau prieteni.
Erau nişte prieteni care nu arătau nici pe departe atât de
indestructibili ca Emmett şi Jasper, care se mişcau mai repede ca nişte
cobre în timp ce lumina lunii strălucea pe pielea lor tare ca granitul. Erau