Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

perplexă.
– Nu, n-ai făcut nimic, murmură ea. Nu încă. M-am uitat la ea
– Nu-ţi dai seama, Bella? Vocea îi deveni deodată mai înfocată ca
înainte, chiar şi decât când îmi spusese povestea ei nefericită. Tu ai deja
totul. Ai toată viaţa înainte - tot ce vreau eu. Şi ai de gând dai cu piciorul
la tot. Chiar nu-ţi dai seama că aş da orice să fiu ca tine? Tu ai de ales,
aşa cum eu nu am avut, şi alegi greşit!
Am tresărit din cauza expresiei ei înverşunate. Mi-am dat seama că
rămăsesem cu gura căscată şi am închis-o brusc.
Se uită la mine îndelung şi, încet, fervoarea din ochii ei se diminua.
Se ruşină deodată.
– Şi eram atât de sigură că pot să fac asta cu calm. Îşi scutură capul,
părând puţin ameţită de valul de sentimente. Doar că acum e mai greu
decât pe vremuri, când nu era nimic mai mult decât vanitate.
Se uită la lună fără să spună nimic. Abia după câteva minute am fost
suficient de curajoasă să-i întrerup reveria:
vag.
Emmett.
– Ţi-ar plăcea mai mult de mine dacă aş alege să fiu om?
Se întoarse din nou spre mine, buzele tremurându-i într-un zâmbet
– Poate.
– Dar totuşi ai avut parte de un final fericit, i-am amintit eu. Îl ai pe
– Doar pe jumătate. Rânji. Ştii că l-am salvat pe Emmett de un urs
care-l sfâşia şi l-am dus acasă la Carlisle? Dar ghiceşti de ce nu am lăsat
să-l mănânce ursul?
Mi-am scuturat capul.
– Buclele lui negre... gropiţele care i se vedeau chiar şi când se
strâmba de durere... inocenţa ciudată care părea atât de nelalocul ei pe
faţa unui om matur... Îmi amintea de micuţul Henry al Verei. Nu am vrut
să-l las să moară - atât de mult, încât chiar dacă uram viaţa aceasta, am
fost suficient de egoistă încât să-l rog pe Carlisle să-l schimbe pentru
mine. M-am dovedit a fi mai norocoasă decât aş fi meritat. Emmett este
tot ce mi-aş fi dorit dacă m-aş fi cunoscut suficient de bine încât să ştiu
ce să cer de la viaţă. Este exact genul acela de persoană de care are