Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

– Şi Edward?
Deşi auzul numelui lui mi-a pus în mişcare fluturii din stomac, am
ridicat privirea şi i-am zâmbit.
înapoi.
– Nici pentru Edward Alaska nu e un loc prea rece. Îmi zâmbi
– Evident. Apoi oftă. E atât de departe! Nu vei putea să vii acasă
prea des. O să-mi fie dor de tine. O să-mi scrii pe e-mail?
Mă cuprinse tristeţea; poate că era o greşeală să mă apropii de
Angela acum. Dar oare nu ar fi şi mai trist să pierd aceste ultime şanse?
Mi-am îndepărtat gândurile triste ca să-i pot răspunde cu o glumă:
– Dacă pot să mai tastez după ziua de azi.
Am arătat spre teancul de plicuri pe care le făcusem.
Am râs şi apoi ne-a fost mai uşor să vorbim vesele despre ore şi
discipline la facultate - şi tot ce trebuia să fac era să nu mă gândesc la
mormanul de plicuri din faţa mea. Oricum, erau chestii mai urgente din
cauza cărora să mă îngrijorez azi.
detaliu.
Am ajutat-o să lipească şi timbrele. Mă temeam să plec.
– Ce-ţi face mâna? Mi-am îndoit degetele.
– Cred că îmi voi reveni complet... cândva.
Se trânti uşa la paner şi am ridicat amândouă privirile.
– Ang? strigă Ben.
Am încercat să zâmbesc, dar buzele îmi tremurară.
– Cred că e o aluzie că trebuie să plec.
– Nu trebuie să pleci. Deşi probabil că îmi va povesti filmul... în
– Probabil că Charlie se întreabă pe unde umblu.
– Mulţumesc că m-ai ajutat.
– Chiar m-am simţit bine. Ar trebui să repetăm experienţa într-o zi.
A fost frumos să mai stăm şi noi ca fetele.
– Clar.
Se auzi o bătaie uşoară în uşa dormitorului.
– Intră, Ben, spuse Angela. M-am ridicat şi m-am întins.
– Bună, Bella! Ai supravieţuit, mă salută Ben repede, înainte să se
ducă să-mi ia locul lângă Angela. Ne măsură munca din priviri. Bună