Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

— Sunt! Ce-i cu mine? M-am chinuit să mă eliberez de braţele lui,
iar el le lăsă jos. Trebuie să-l găsesc.
— Bella, e deja la kilometri depărtare şi e frig.
— Nu-mi pasă. Nu pot să stau pur şi simplu aici. Am dat de pe mine
geaca lui Jacob, m-am încălţat cu ghetele şi m-am târât cu greu până la
uşă; aveam picioarele amorţite. Trebuie să... trebuie să...
Nu ştiam cum să-mi termin propoziţia, nu ştiam ce era de făcut, dar
am deschis totuşi fermoarul de la intrarea în cort şi am ieşit în dimineaţa
luminoasă şi rece.
Era mai puţină zăpadă decât m-aş fi aşteptat după furtuna violentă
de noaptea trecută. Probabil fusese mai degrabă dusă de vânt decât
topită de soarele care strălucea acum uşor dinspre sud-est, reflectându-se
în zăpada rămasă şi înţepându-mi ochii neobişnuiţi cu lumina. Aerul încă
mai era aspru, dar atmosfera se molcomise devenind mai în ton cu
anotimpul pe măsură ce soarele se ridica pe cer.
Seth Clearwater stătea ghemuit pe un petic de ace de pin uscate la
umbra unui molid des, cu capul pe labe. Blana lui nisipie se confunda cu
acele uscate, dar se vedea zăpada strălucitoare reflectându-se în ochii lui
deschişi. Se uita la mine cu o privire ce-mi părea acuzatoare.
Mâna lui Edward îmi prinse încheietura. Mă ignoră când am
încercat să mă smucesc.
— Nu poţi să te duci după el. Nu azi. E aproape timpul. Şi nu ar
ajuta pe nimeni dacă te-ai rătăci.
Mi-am răsucit încheietura, trădând inutil.
— Îmi pare rău Bella, şopti el. Îmi pare rău că am făcut asta.
— Nu ai făcut nimic. E vina mea. Eu am făcut asta. Eu am făcut
totul greşit. Aş fi putut să... Când a... Ar fi trebuit să...
cămaşa.
Suspinam.
— Bella, Bella.
Braţele i se înfăşurară în jurul meu, iar lacrimile mele îi udară