Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

Am smuls cearşafurile de pe pat şi m-am îndreptat spre baia unde
spălam rufe, apucându-le şi pe ale lui Charlie pe drum. Maşina de spălat
era goală. Am verificat şi în uscător, aşteptându-mă pe jumătate să găsesc
o tură de rufe gata spălate, surpriză făcută de Alice. Nimic. M-am
încruntat, nedumerită.
– Ai găsit ce căutai? strigă Charlie.
– Nu încă.
M-am întors la etaj să caut sub pat. Nu era nimic acolo în afară de
rotocoale de praf. Am început să răscolesc prin dulap. Poate am pus
cămaşa la loc în dulap şi am uitat.
lângă el.
Am renunţat când a sunat la uşă. Probabil că era Edward.
– Sună la uşă, mă informă Charlie de pe canapea, când am trecut pe
– Nu cumva să faci tu vreun efort, tată. Am deschis uşa cu un
zâmbet larg pe faţă.
Ochii aurii ai lui Edward erau mari, nările îi fremătau şi buzele îi
dezveleau dinţii.
– Edward! am exclamat eu cu voce ascuţiţi, îngrozită de expresia
feţei lui. Ce...
Îmi puse un degete pe buze.
– Dă-mi două secunde, şopti el. Nu te mişca.
Am rămas îngheţată în prag şi el... dispăru. Se mişcă atât de repede
încât Charlie nici nu ar fi avut cum să-l vadă trecând.
Înainte să-mi revin îndeajuns să număr până la doi, el reapăru, îşi
puse braţul în jurul taliei mele şi mă trase uşor spre bucătărie. Ochii lui
se mişcau în jurul camerei şi mă ţinea strâns lângă corpul său ca şi cum
mă apăra de ceva. Am aruncat o privire către Charlie pe canapea, dar el
ne ignora cu desăvârşire.
– A fost cineva aici, îmi şopti el în ureche, după ce mă trase în
fundul bucătăriei.
de spălat.
Vocea îi era încordată; îmi era greu să-l aud peste huruitul maşinii
– Jur că nu a venit nici un vârcolac, am început eu să spun.