Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

Îmi pare atât de rău, îmi şopti Embry la mine în cap.
Vedeam prin ochii lui. Era departe, în nord, dar se îndrepta spre
mine, alergând să-mi fie alături. Am mârâit şi m-am forţat să alerg şi mai
tare.
Aşteaptă-ne, zise rugător Quil. Era mai aproape, abia ieşise din sat.
Lăsaţi-mă în pace, am mârâit eu.
Le simţeam grija în cap, oricât de mult încercam să o înăbuş în
sunetul vântului şi al pădurii. Asta uram cel mai tare - să mă văd prin
ochii lor, şi mai rău acum când ochii lor erau plini de milă. Vedeau ura,
dar continuau să alerge după mine.
O nouă voce îmi răsună în cap.
Lăsaţi-l să plece. Gândul lui Sam era blând, dar tot un ordin. Embry
şi Quil încetiniră la pas de mers.
De-aş putea să încetez să mai aud, să încetez să mai văd ce vedeau
ei! Capul îmi era atât de aglomerat, dar singura cale să fiu iar singur era
să fiu om şi nu puteam suporta durerea.
rămăsese.
Schimbaţi-vă la loc, le ceru Sam. Vin eu să te iau, Embry.
Mai întâi una, apoi altă voce dispăru în tăcere. Numai Sam mai
Mulţumesc, am reuşit eu să gândesc.
Vino acasă când poţi. Cuvintele păliră, pierzându-se în pustietate
atunci când plecă şi el. Şi eram singur.
Mult mai bine. Acum puteam auzi foşnetul slab al frunzelor uscate
de sub ghearele mele, şoapta unor aripi de bufniţă deasupra mea, oceanul
- departe, departe în vest - gemând, izbindu-se de plajă. Auzeam astea şi
nimic mai mult. Nu simţeam nimic în afară de viteză, nimic în afară de
încordarea muşchilor, tendoanelor şi a oaselor, colaborând armonios în
timp ce kilometrii dispăreau în urma mea.
Dacă liniştea din capul meu ar dura, nu m-aş mai întoarce
niciodată. Nu aş fi primul care să fi ales această formă în defavoarea
celeilalte. Poate dacă alerg suficient de departe, nu voi mai auzi