Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

pocnet estompat, iar patul tremură sub noi.
Avea în mână ceva închis la culoare; ridică obiectul să-l examinez
curioasă. Era o floare de metal, unul dintre trandafirii care împodobeau
stâlpii de fier forjat şi baldachinul patului. Strânse mâna preţ de o clipită,
degetele lui contractându-se delicat, după care o deschise din nou.
Fără să spună un cuvânt, îmi întinse bucata neagră, zdrobită şi
neregulată de metal. Era un mulaj al palmei lui, ca şi cum ar fi fost o
bucată de plastilină strânsă în pumnul unui copil. Mai trecu o fracţiune
de secundă, iar forma se fărâmiţă devenind o pulbere neagră în palma lui.
M-am uitat urât.
— Nu la asta m-am referit. Ştiu deja ce puternic eşti. Nu trebuia să
strici mobila pentru asta.
— Dar la ce te-ai referit? mă întrebă el pe un ton supărat, aruncând
mâna plină de pulbere de fier în celălalt colţ de cameră; pulberea se
ciocni de perete scoţând un sunet ca un ropot de ploaie.
Mă privea cu atenţie în timp ce mă chinuiam să-i explic.
— Normal că nu m-am referit la faptul că nu ai fi în stare din punct
de vedere fizic să mă răneşti dacă vrei... Mai mult decât atât, nu vrei să
mă răneşti... atât de mult încât eu nu cred că ai putea să faci asta
vreodată.
A început să-şi scuture capul înainte să termin.
— S-ar putea să nu funcţioneze aşa, Bella.
— S-ar putea, am spus eu în batjocură. Nu ai mai mult habar decât
mine despre ce vorbeşti.
— Exact. Crezi că mi-aş asuma aşa un risc cu tine?
L-am privit în ochi un minut lung. Nu era nici un semn de
compromis, nici un indiciu de indecizie în ei.
— Te rog, am şoptit eu într-un târziu, neajutorată. Este tot ce
vreau. Te rog.
Mi-am închis ochii înfrântă, aşteptând un refuz rapid, care nu
admite contrazicere.