Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

— Ar fi trebuit... să-i spun. Ar fi trebuit... să spun. Ce? Ce anume ar
fi făcut să fie bine? Nu ar fi trebuit... să afle în felul acesta.
— Vrei să mă duc să văd dacă pot să-l aduc eu înapoi, ca să poţi
vorbi cu el? Mai avem puţin timp, murmură Edward, cu durere în voce.
Am clătinat din cap la pieptul lui, fiindu-mi frică să-i văd faţa.
— Stai pe lângă cort. Mă întorc curând.
Braţele îi dispărură. Plecase atât de repede încât o clipă mai târziu,
când m-am uitat în sus, el nu mai era acolo. Rămăsesem singură.
Un nou suspin îmi ieşi din piept. Răneam pe toată lumea astăzi.
Oare mai exista ceva atins de mine care să nu aibă de suferit?
Nu ştiam de ce mă frământam atât de mult azi. Nu era ca şi cum nu
ştiam de la început că asta urma să se întâmple. Dar Jacob nu reacţionase
niciodată atât de puternic - şi-a pierdut încrederea lui excesivă şi şi-a
dezvăluit intensitatea durerii lui.
Ecoul zbuciumului lui încă mă mai răscolea, adânc în piept. Chiar
alături se afla şi cealaltă durere. Durerea pentru că sufeream pentru
Jacob. Durerea că-l răneam şi pe Edward. Pentru că nu am reuşit să-l văd
pe Jacob plecând fără să mă frământ, ştiind că era cel mai bine aşa, că era
singura cale. Eram egoistă, făceam rău. Îi chinuiam pe cei pe care-i
iubeam.
Semănăm cu Cathy din La răscruce de vânturi, numai că opţiunile
mele erau mai bune decât ale ei, nici unul din ei nefiind rău, nici unul
din ei slab. Şi stăteam aşa, plângându-mi de milă, fără să fac ceva
productiv să îndrept lucrurile. Exact ca şi Cathy.
Nu mai puteam permite ca ceea ce mă rănea pe mine să-mi mai
influenţeze deciziile. Era prea puţin şi mult prea târziu, dar trebuia acum
să fac lucrul potrivit. Poate că s-a făcut deja pentru mine. Poate că
Edward nu va putea să-l mai aducă înapoi. Şi apoi voi accepta asta şi-mi
voi vedea de viaţa mea. Edward nu mă va mai vedea niciodată vărsând
vreo lacrimă pentru Jacob Black. Nu vor mai fi lacrimi. Mi le-am şters pe
ultimele cu degetele reci.