Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

6. ELVEŢIA
În timp ce conduceam spre casă, nu clădeam foarte multă
importanţă străzii care strălucea umedă în bătaia soarelui. Mă gândeam
la avalanşa de informaţii pe care mi le împărtăşise Jacob, încercând să le
sortez şi să le înţeleg semnificaţia. În ciuda acestei poveri, mă simţeam
mai uşoară. Faptul că îl văzusem pe Jacob zâmbind, că toate secretele
fuseseră scoase la iveală... nu făcea lucrurile să fie perfecte, dar cu
siguranţă le făcea să fie mai bune. Şi, evident, m-am gândit eu când
strângeam ochii din cauza luminii, nu era nici un pericol.
Apăru de nicăieri. Într-o clipă nu vedeam nimic decât autostrada
luminoasă în oglinda retrovizoare. În clipa cealaltă, soarele strălucea pe
un Volvo argintiu aflat pe urmele mele.
– Of, la naiba, am scâncit eu.
M-am gândit să trag pe dreapta. Dar eram mult prea laşă să dau
acum ochii cu el. Contasem să am puţin timp să mă pregătesc... şi să-l şi
am pe Charlie pe post de amortizor. Cel puţin asta l-ar fi obligat să nu
ridice tonul.
Volvo-ul era la doar câţiva milimetri în urma mea. Mi-am ţinut
ochii aţintiţi asupra drumului din faţă.
Laşă până în pânzele albe, am condus direct până la Angela fără să-i
întâlnesc privirea pe care o simţeam arzând în oglinda retrovizoare.
Mă urmări până când am luat curba în faţa casei Weber. Nu opri,
iar eu nu mi-am ridicat privirea când a trecut pe lângă mine. Nu voiam
să-i văd expresia feţei. Am alergat pe trotuarul de beton până la uşa
Angelei imediat ce el a dispărut din vedere.
Ben îmi deschise uşa înainte să termin de bătut, ca şi cum ar fi
aşteptat chiar după ea.
– Bună, Bella! spuse el, surprins.
– Bună, Ben. Ăăă, Angela e aici?
M-am întrebat dacă Angela uitase de planurile noastre şi m-am
făcut mică la gândul de a mă duce acasă mai devreme.