Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

fi rugat pe tata să mă conducă acasă, dar drumul era atât de scurt încât
părea stupid. Apoi m-au strigat pe nume. „Rose!” a strigat el şi ceilalţi
bărbaţi au râs prosteşte. Nu observasem că beţivii erau atât de bine
îmbrăcaţi. Era Royce şi câţiva prieteni de-ai lui, fiii altor nimeni bogaţi.
„Ia uitaţi-o pe Rose a mea! a strigat Royce, râzând cu ei, sunând pur şi
simplu stupid. Ai întârziat. Ne este frig, ne-ai lăsat atât de mult timp să
aşteptăm.” Nu-l văzusem niciodată bând. Poate un pahar de şampanie
când şi când, la o petrecere. Îmi spusese că nu-i place şampania. Nu-mi
dădusem seama că prefera ceva mult mai tare. Avea un prieten nou -
prietenul unui prieten, venit din Atlanta. „Ce ţi-am spus eu, John, a spus
Royce, apucându-mă de braţ, trăgându-mă mai aproape. Nu e mai
frumoasă decât toate piersicile tale din Georgia?” Bărbatul pe nume John
era brunet şi bronzat. M-a studiat ca pe un cal pe care-l cumpăra. „E greu
de spus, spuse el lungind cuvintele. E prea îmbrăcată.” Au râs cu toţii şi
Royce cu ei.
Deodată, Royce mi-a rupt jacheta de pe umeri - fusese un cadou de
la el - nasturii de alamă căzând pe jos. S-au împrăştiat pe toată strada.
„Arată-i cum eşti, Rose!” a râs din nou după care mi-a tras pălăria din
păr. Agrafele mi-au smuls părul din rădăcini şi am ţipat de durere.
Păreau să se bucure - de sunetul durerii mele...
Rosalie se uită brusc la mine, ca şi cum ar fi uitat că sunt acolo.
Eram sigură că faţa mea era la fel de albă ca a ei. În cazul în care nu era
verde.
– Nu o să te oblig să asculţi şi restul, spuse ea încet. M-au lăsat
acolo în stradă, încă râzând în timp ce se îndepărtau împiedicându-se.
Credeau că am murit. Îl tachinau pe Royce că trebuie să-şi găsească altă
mireasă. El a râs şi a spus că va trebui să înveţe să aibă puţină răbdare
întâi. Am aşteptat în mijlocul drumului să mor. Era frig, deşi aveam nişte
dureri încât m-a surprins că mă deranja. A început să ningă, iar eu mă
întrebam când aveam să mor. Aşteptam cu nerăbdare moartea, sfârşitul
durerii. Dura atât de mult... Atunci m-a găsit Carlisle. Mirosise sângele şi
venise să investigheze. Îmi amintesc că eram vag iritată în timp ce se
ocupa de mine, încercând să-mi salveze viaţa. Nu-mi plăcuse niciodată
de doctorul Cullen sau de soţia lui şi de fratele ei - aşa cum Edward se