Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

tulburător.
7. FINAL NEFERICIT
Rosalie ezită în prag, cu o urmă de nesiguranţă pe chipul ei
– Sigur că da, am răspuns eu, vocea fiindu-mi cu o octavă mai sus
din cauza surprinderii. Intră.
M-am ridicat în fund, alunecând spre capătul canapelei ca să-i fac şi
ei loc. Stomacul mi se făcu ghem de agitaţie când singura membră a
familiei Cullen care nu mă plăcea se apropie tăcută să se aşeze pe locul
liber. Am încercat să găsesc vreun motiv pentru care ar fi vrut să mă
vadă, dar mintea îmi era în ceaţă la capitolul acesta.
– Te deranjează dacă stăm puţin de vorbă? mă întrebă ea. Nu te-am
trezit, nu-i aşa? Ochii ei se îndreptară spre patul dezvelit şi înapoi spre
canapeaua mea.
mine.
– Nu, eram trează. Sigur, putem vorbi.
Mă întrebam dacă-mi desluşea panica din voce la fel de clar ca
Ea râse uşor, chicotele ei sunând ca un cor de clopoţei.
– Te lasă singură atât de rar, spuse ea. M-am gândit că ar fi bine să
profit de ocazia aceasta.
Ce voia să-mi spună şi nu putea să o facă de faţă cu Edward?
Mâinile mele frământau cu nervozitate marginea cuverturii.
– Te rog să nu crezi că sunt o băgăcioasă oribilă, îmi spuse Rosalie,
vocea ei blândă fiind aproape rugătoare. Îşi încrucişa braţele în poală şi
se uită în jos în timp ce vorbi. Sunt convinsă că ţi-am rănit suficient
sentimentele în trecut şi nu vreau să o fac din nou.
– Nu-ţi face griji, Rosalie. Sentimentele mele n-au nimic. Ce este?
Râse din nou, sunând ciudat de jenată.
– Voi încerca să-ţi spun de ce cred eu că ar trebui să rămâi om - de
ce aş rămâne eu om dacă aş fi în locul tău.
– Oh!
Ea zâmbi la auzul şocului din vocea mea, după care oftă.