Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

Jacob râse din nou.
– Mâna lui Sam era ca şi cum fusese lăsată pe sobă.
Era atât de aproape că-i puteam simţi respiraţia caldă. Am ridicat
liniştită un braţ să-i dau mâna la o parte şi să-mi eliberez faţa, dar mi-am
împletit degetele cu ale lui ca să nu-i rănesc sentimentele. Zâmbi şi se
lăsă pe spate, netulburat de încercarea mea dezinvoltă.
– Deci domnul Ateara s-a dus direct la ceilalţi bătrâni, continuă
Jacob. Ei erau singurii care mai rămăseseră dintre cei care ştiau, care-şi
aminteau. Domnul Ateara, Billy şi Harry chiar şi-au văzut bunicii în
timpul transformării. Când bătrânul Quil le-a spus, s-au întâlnit în secret
cu Sam şi i-au explicat. A fost mai uşor după ce a înţeles - după ce nu a
mai fost singur. Ştiau că el nu va fi singurul afectat de întoarcerea
familiei Cullen - pronunţă fără să vrea numele cu amărăciune -, dar
nimeni nu mai era îndeajuns de mare. Aşa că Sam ne-a aşteptat şi pe noi
să-i fim alături...
– Familia Cullen nu ştia nimic, am spus eu şoptit. Ei credeau că nu
mai există vârcolaci. Nu ştiau că venirea lor aici vă va schimba.
– Asta nu schimbă faptul că aşa s-a întâmplat.
– Adu-mi aminte să nu te calc pe nervi.
– Crezi că ar trebui să fiu la fel de iertător ca tine? Nu putem fi toţi
sfinţi şi martiri.
– Maturizează-te, Jacob.
– Aş vrea să pot, murmură el încet.
M-am uitat la el încercând să înţeleg ceva din răspunsul lui.
– Ce?
Jacob chicoti.
– Este unul din acele lucruri de care am mai spus.
– Tu... nu poţi... să creşti? am spus eu şocată. Ce faci? Nu...
îmbătrâneşti? E vreo glumă sau ceva?
– Nuu.
Îşi ţuguie buzele când rosti litera „u”.
Am simţit cum mi se ridică sângele în cap. Lacrimi - lacrimi de furie
- îmi umplură ochii. Dinţii îmi scrâşniră scoţând un zgomot puternic.
– Bella? Am spus ceva rău?