Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

L-am lăsat atunci să mă tragă după el, prea panicată să mai pot
gândi limpede. Charlie îmi întâlni ochii speriaţi cu un zâmbet încântat
care se transformă brusc în nedumerire. Edward mă scoase pe uşă afară,
înainte ca Charlie să apuce să spună ceva.
– Unde mergem?
Nu reuşeam să vorbesc cu glas tare, nici când am ajuns în maşină.
– Mergem să vorbim cu Alice, îmi spuse el, cu o voce care nu-i trăda
tulburarea.
– Crezi că poate a văzut ceva? Se uită la drum cu ochii îngustaţi.
– Poate.
Ne aşteptau, speriaţi de telefonul lui Edward. Toţi stăteau nemişcaţi
ca nişte statui, în diverse poziţii încordate, şi m-am simţit ca la muzeu.
faţă.
mişcară.
– Ce s-a întâmplat? întrebă Edward imediat ce am intrat pe uşa din
Spre consternarea mea se uita la Alice cu pumnii strânşi de furie.
Alice stătea cu braţele strâns încrucişate la piept. Numai buzele i se
– Habar nu am. Eu nu am văzut nimic.
– Cum este posibil aşa ceva?
– Edward, am spus eu ca un fel de reproş tăcut. Nu-mi plăcea să văd
că vorbea aşa cu Alice. Carlisle mă întrerupse cu vocea lui calmă:
o.
– Nu e ştiinţă exactă, Edward.
– A fost în camera ei, Alice. Ar fi putut să fie încă acolo - aşteptând-
– Aş fi văzut asta.
Edward îşi aruncă braţele în sus exasperat.
– Serios? Eşti sigură?
Vocea lui Alice era rece când răspunse:
– Deja m-ai pus să fiu cu ochii pe deciziile familiei Volturi, să
veghez întoarcerea Victoriei, să veghez fiecare pas al Bellei. Vrei să mai
adaugi ceva? Trebuie să-l mai păzesc şi pe Charlie sau camera Bellei, sau
casa, sau toată strada? Edward, dacă încerc să fac prea multe, lucrurile
vor începe să-mi scape.
– Se pare că au început deja, sări Edward.