Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

Nu era atât de important să fiu eu în poiană. Simţeam doar nevoia
de a fi acolo unde era Edward.
„Crud. M-am acuzat pe mine. Egoism, egoism, egoism! Nu o face!”
Mi-am ignorat instinctele pozitive. Cu toate astea, nu mă puteam
uita la el în timp ce vorbeam. Sentimentul de vinovăţie mă făcu să-mi
plec ochii spre masă.
— OK, uite ce e, Edward, am şoptit eu. Uite care e chestia... Deja
am înnebunit o dată. Îmi cunosc limitele. Şi nu voi putea suporta să pleci
din nou.
Nu m-am uitat în sus să-i văd reacţia, de teamă să nu văd cată
durere îi provocam. I-am auzit respiraţia bruscă şi tăcerea de după. M-am
uitat la masa de lemn întunecată, dorindu-mi să-mi pot retrage cuvintele.
Dar ştiind că probabil nu aş face-o. Nu dacă va funcţiona.
Dintr-odată, braţele lui erau în jurul meu, mâinile lui mângâindu-
mi faţa şi braţele. El mă consola pe mine. Sentimentul de vinovăţie îl
copleşea. Dar instinctul de supravieţuire era mai puternic. Nu aveam nici
o îndoială că principala lui grijă era supravieţuirea mea.
— Ştii că nu este aşa, Bella, murmură el. Nu voi fi departe şi se va
termina totul repede.
— Nu pot suporta, am insistat eu, încă uitându-mă în jos. Nu pot
suporta să nu ştiu dacă te mai întorci sau nu. Cum trec eu prin asta,
indiferent cât de repede se termină?
El oftă.
— Va fi uşor, Bella. Nu ai nici un motiv să te temi.
— Nici unul?
— Nici unul.
— Şi toată lumea va fi bine?
— Toată lumea, îmi promise el.
— Deci nu există nici un motiv să vin şi eu în poiană?
— Evident că nu. Alice tocmai mi-a spus că au ajuns la
nouăsprezece. Vom putea să le venim de hac cu uşurinţă.