Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

eprimasem în subconştient -, făcea ca acest termen limită pe care-l tot
aşteptasem să pară data pedepsei mele capitale.
Eram vag conştientă că Edward îmi ţinea portiera deschisă şi că
Alice flecărea de pe bancheta din spate, că ploaia bătea cu putere în
parbriz. Edward păru să-şi dea seama că eram cu ei numai fizic; nu a
încercat să mă scoată din lumea mea. Sau poate că a încercat şi n-am
observat eu.
Am ajuns la mine acasă, unde Edward mă aşeză pe canapea şi mă
trase lângă el. Priveam pe fereastră la aburul gri şi lichid şi am încercat
să-mi dau seama unde-mi dispăruse hotărârea. De ce miram acum în
panică? Ştiam că mi se apropia termenul limită. De ce ar trebui să mă
sperie venirea lui?
Nu ştiu cât timp m-a lăsat să mă uit în linişte pe fereastră. Dar
ploaia se estompa în întuneric când într-un târziu îşi pierdu răbdarea.
Îşi puse mâinile reci de o parte şi de alta a feţei mele şi mă fixă cu
ochii lui aurii.
potrivite.
— Îmi spui, te rog, la ce te gândeşti? Înainte să înnebunesc?
Ce puteam să-i spun? Că eram o laşă? Îmi căutam cuvintele
— Buzele tale sunt albe ca varul. Vorbeşte, Bella. Am oftat. Oare cât
timp îmi ţinusem respiraţia?
— Data m-a prins cu garda jos, am şoptit eu. Asta e tot. Aşteptă,
chipul fiindu-i plin de îngrijorare şi scepticism. Am încercat să-i explic:
cum să...
— Nu ştiu exact ce să fac... ce să-i spun lui Charlie... ce să spun...
Îmi pieri glasul.
— Nu are nici o legătură cu petrecerea? M-am încruntat.
— Nu. Dar mersi că mi-ai amintit.
Ploaia se auzea şi mai tare în timp ce el îmi citea chipul.
— Nu eşti pregătită, şopti el.
— Ba sunt, am minţit eu imediat din reflex. Mi-am dat seama că m-
a citit imediat, aşa că am tras adânc aer în piept ca să pot spune adevărul:
Trebuie să fiu.
— Nu trebuie să fii nimic.