Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

trece. Şi, în plus, ce rost mai are să mai aştept? El este tot ce vreau. Ce
altceva pot să fac?
O spusesem ca pe o întrebare retorică.
Cuvintele îi pocneau ca bătăile de bici.
– Orice. Orice altceva. Ţi-ar fi mai bine moartă. Mai bine te-aş
vedea moartă.
M-am dat înapoi ca şi cum mi-ar fi tras o palmă. M-ar fi durut mai
puţin decât asta dacă ar fi făcut-o.
Şi apoi, pe măsură ce eram cuprinsă de durere, temperamentul meu
se dezlănţui.
– Poate ai noroc, am spus eu tăioasă, ridicându-mă în picioare.
Poate mă loveşte un camion în drum spre casă.
Mi-am apucat motocicleta şi am împins-o afară în ploaie. El nu se
mişcă în clipa când am trecut pe lângă el. Imediat ce am ajuns pe cărarea
mică şi noroioasă, m-am urcat pe motocicletă şi am pornit-o. Roata din
spate a aruncat o fântână de noroi spre garaj, iar eu am sperat că l-a
nimerit şi pe el.
M-am udat din cap până în picioare cât am gonit pe autostrada
umedă în drum spre casa familiei Cullen. Vântul parcă-mi îngheţa ploaia
pe piele, iar dinţii începuseră să-mi clănţănească înainte să ajung măcar
la jumătatea drumului.
Motocicletele erau prea puţin practice pentru Washington. Mi-am
pus în gând să vând chestia asta prostească cu prima ocazie.
Am dus motocicleta în garajul adânc al familiei Cullen şi nu am fost
surprinsă să o găsesc pe Alice aşteptându-mă, cocoţată pe capota
Porsche-ului. Alice mângâie vopseaua galben lucioasă.
– Nici n-am avut ocazia să o conduc. Oftă.
– Iartă-mă, am spus eu printre dinţii clănţănind.
– Arăţi de parcă ţi-ar prinde bine un duş fierbinte, spuse ea repede,
în timp ce sări uşor în picioare.
– Da.
Îşi ţuguie buzele, studiindu-mi cu atenţie expresia feţei.
– Vrei să vorbeşti despre asta?
– Nu.