Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

de puternică pentru a salva de la dispariţie o haită de câini mutanţi?
Dacă am putea să-ţi îmbuteliem norocul am avea în mână o armă de
distrugere în masă.
I-am ignorat exagerarea, atenţia fiindu-mi atrasă de presupunerea
lui - chiar vorbea serios?
— Dar nu eu i-am adus înapoi. Nu ştii?
— Să ştiu ce?
— Ghinionul meu nu are nici o legătură cu asta. Vârcolacii s-au
întors pentru că s-au întors vampirii.
Edward se holba la mine, înmărmurit de surprindere.
— Jacob mi-a spus că prezenţa familiei tale aici a pus lucrurile în
mişcare. Credeam că ştii deja...
Ochii lui se îngustară.
— Asta cred ei?
— Edward, uită-te la fapte. Acum şaptezeci de ani aţi venit aici şi
vârcolacii au apărut. V-aţi întors acum şi vârcolacii apar din nou. Crezi că
este o coincidenţă?
Clipi şi privirea i se relaxă.
— Carlisle va fi interesat de teoria asta.
— Teorie, am repetat eu în bătaie de joc.
Pentru o clipă nu mai spuse nimic, ci doar se uită pe fereastră la
ploaie; îmi imaginam că se gândea la cum prezenţa familiei lui
transforma localnicii în nişte câini uriaşi.
— Interesant, dar nu neapărat relevant, murmură el după un
moment. Situaţia rămâne aceeaşi.
Puteam traduce asta destul de uşor: fără prieteni vârcolaci.
Ştiam că trebuia să am răbdare cu Edward. Nu că n-ar fi fost
rezonabil, doar că nu înţelegea. Nu avea habar cât de mult îi datoram lui
Jacob Black - viaţa de nenumărate ori şi poate şi sănătatea mintală.
Nu-mi plăcea să vorbesc cu nimeni despre timpul acela pustiu şi
mai ales cu Edward. Nu încercase decât să mă salveze prin plecarea lui,
să-mi salveze sufletul. Nu-l acuzam pe el de toate lucrurile prosteşti pe
care le făcusem în absenţa lui sau pentru durerea pe care o încercasem.
El se acuza.