GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

118 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZIRestaurantul s’a deschis, ca şi hotelul, de abia la 1881.Sala restaurantului era numai cât jumătatea celei actuale, cuprinzând doarpartea din fund, şi având uşă de intrare de‐a‐dreptul pe str. Edgar Quinet. Erarece, întunecoasă, căptuşită toată cu marmură roşie. Şi i se dăduse numele de„mormântul faraonilor” 1197 .Aci a mâncat, timp de 30 de ani, tot ce avea un nume în Bucureşti, şitot ce era străin cu vază. Aci venea, după teatru sau concert, protipendadabucureşteană să supeze 1198 : serate pe care le descria Claymoor 1199 în stilul lui,inspirat de cronicele „Figaro”‐ului de după războiul franco‐german. „Pe meseînflorite, în această frumoasă sală de ospeţe, se înşirau mâncări delicioasedatorite frigărilor aurite ale „Vatel”‐ilor casei Capşa; şi n‐am nevoie să spun căoaspeţii şi mai cu seamă batalionul Therpsychorei au executat o sgomotoasăsimfonie a furculiţelor în sânul acestor desfătări demne de Capşa”.Iar în cele trei salonaşe „particulare” 1200 care dau pe str. Edgar Quinet,s’au perindat toate femeile frumoase ale Bucureştilor, toate actriţele străine,toate elegantele, mai mult sau mai puţin artiste, atrase de faima cheflie aoraşului nostru, căci între 1870 şi 1914 Bucureştii au fost capitala din răsăritulEuropei care numai cu Sankt Petersburg 1201 putea să împartă reputaţia de aavea bărbaţii cei mai darnici şi cei mai uşori de înflăcărat din lume.În salonaşele dela Capşa a râs Reichemberg cea cu dinţii de mărgăritar,Cleo de Mérode, iubita lui Leopold al II‐lea 1202 Jane Hading, sau cei maifrumoşi umeri ai Franţei, dar şi Cora Laparcérie, Blanche Toutain, SuzanneDesprés, Réjane şi Sarah Bernhardt 1203 .La Capşa au făcut sensaţie surorile Barrisson, frumoasele dansatoareamericane, dintre care una ieşea uneori pe pod îmbrăcată în bărbat dese ţineau copiii după ea şi la Belle Otero, care izbutise să‐l dezgheţe şi peClaymoor – căruia, zice‐se, nu‐i plăceau prea mult femeile – căci scrie, custilul lui, azi atât de nesuferit.,,Olle, olle! per las trabucos de las trompettas de los torreros,Mademoiselle, vous êtes fichtrement jolie! Vlà Otero! En avant les lorgnettes!Le coup de rein final, eh! bien! Ça, c’est de l’art, tout bonnement!”Otero păstrase de trecerea ei pe la noi o amintire mişcată. „Oraşul e foartepitoresc, scrie dânsa în „Amintirile” ei, cu nenumăratele sale biserici, uliţelesale strâmte, palatele sale, grădinile sale minunate. Cântecele şi dansurile meleplăcuseră publicului român şi reprezentaţiile erau primite cu favoare. Eram peatunci ca beată de dans şi de muzică. Lăutarii şi ritmul lor mă fermecau. Dupăspectacol eram în fiecare seară invitată la supeu: aduceam şi pe ghitariştii meişi la sfârşitul serii dansam.„Dansam nebuneşte, cu toată căldura, toată dragostea mea de viaţă, cu unfel de frenezie fericită şi sensuală. Cineva îmi spuse că semăn cu o bacantă 1204posedată de un zeu. Un altul, după ce dansasem un fandango 1205 , se apropiă