GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

32 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZImobilelor 114 aduse dela Braşov sau dela Viena, altă mobilă nu prea se vedea încasă, decât poate vreo masă în mijlocul odăii, sau câte un sipet 115 mare, legatcu fier alb. Pe vreun scăunel şedea sfeşnicul, – pentru lumânare de seu 116 , bunînţeles, căci lumânarea de spermanţet 117 a fost născocită de abia pe la 1850,iar lumânări de ceară 118 ardea numai Vodă... Lângă sfeşnic „mucările” 119 . Şivai de spinarea ţiganului „mucar” 120 care n’ar fi strâns cu băgare de seamămucurile toate, căci cu ele cocoanele îşi făceau sprâncenile şi îşi înnegreaumustăţile boierii...În odăi mirosea a busuioc şi iarbă mare 121 . Pe peretele dela răsărit erauicoanele, lângă ele sticluţa cu aghiazmă, vreo legătură de busuioc uscat, vreunfir de salcie dela Florii. Iar candela ardea, cum se cuvine, zi şi noapte.Astfel vedem noi astăzi sălaşele bunicilor noştri, înveşmântate în aureolaşi poezia trecutului. Aş vrea să arăt cum le vedeau contimporanii străini, pecare nevoia, sau curiozitatea, îi mânau în ţara noastră.Încep cu elveţianul Sulzer 122 , fost „auditor” în armata imperială şi care afost în Bucureşti pe la 1780.„Nimic nu se poate închipui pe lume mai sărăcăcios, mai respingător şimai nepotrivit ca o locuinţă valahă. Şi nu vorbesc de casele valahilor de rând,sărmane colibe făcute din trestie împletită lipită cu pământ, dar şi mai des,numai bordeie 123 , unde nu găseşti altceva decât un cuptor pentru încălzit şio laviţă strâmtă pe care doarme întreaga familie. Dar vreau să spun că şi încasele boierilor cei mai bogaţi, întreg mobilierul se compune din sofa saupatul de odihnă, care este atât de înaltă şi de largă încât ia jumătatea odăiişi la care nu poţi ajunge decât suind două trepte, ca la altar, dintr’o masăproastă acoperită cu o pânză ordinară şi care stă într’un colţ, dintr’o sobăinformă, făcută din cărămizi tencuite cu var şi, poate, dintr’o icoană mică,care reprezintă pe Sfânta Fecioară sau pe Sfântul Nicolae, la care adăugăm, obancă de lemn care înconjoară odaia, de‐a‐lungul zidurilor goale, şi care esteacoperită de o stofă comună, fără perine.„În asemenea încăperi şi pe asemenea sofale stă, mănâncă, aţipeşte, joacăşi doarme boierul şi soţia lui, totuşi fiecare în camere deosebite, şi aceasta câte ziua de lungă, fără interes şi fără ocupaţie, şi de abia dacă au destulă albiturăsau rufărie în averea lor ca să poată întinde noaptea peste perine, într’un colţal sofalei, un cearşaf pentru dormit.„Ferestrele, în afară de casele boierilor cei mai bogaţi, sunt făcute, înloc de geamuri 124 , din hârtie sau băşică de porc 125 ; podeaua este acoperită cucărămizi, iar sobele, uşile şi pervazurile ferestrelor atât de prost îngrijite, încâtiarna poţi îngheţa în casele lor, luminile se sting adesea pe mese şi sofalelesunt descoperite de vânt. Cauza e uşor de ghicit. Nu au nici ferestrae, niciscânduri, nici arhitecţi şi trebue să se ajute cum pot”...La începutul veacului trecut, un alt elveţian, François Recordon 126 , care