GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

DELA GÂRLĂ ÎN BULEVARD ■ 83cu şase nasturi, încins peste pantalonii prea lungi, legaţi pe sub guler cubaierile 827 glugii, purtând o lungă cravată roşie şi pe cap o pălărie de pâslăînaltă, cu pană de cocoş.O, Caragiale! O, nene Iancule Brezeanu 828 !În curând, garda civică se desfiinţează, şi se apropie şi hanul Zlătarilorde sfârşitul lui. înainte să se prăpădească, bătrânele încăperi sunt locuri deîntâlnire ale tinerimii bucureştene. Pe la 1880, studenţii se grămădesc, laZlătari, în prăvălioara unui cofetar cu nume romantic, Baltador, sau alături,la colţul din spre Stavropoleos, unde era birtul ,,La Pisica Neagră”, renumitpentru vinul său...În 1903 totul fu dărîmat. Sub spoiala zidurilor, s’a descoperit atuncio frescă arătând naşterea Maicii Domnului şi o inscripţie de închinarePatriarhiei din Alexandria.Bineînţeles că nu s’a păstrat nimic, nici frescă, nici inscripţie. Dar câţivabătrâni bucureşteni îşi mai aduceau aminte de tradiţia de mister care înconjuravechile ziduri tăinuitoare, prin veacuri, de multe crime şi fără‐de‐legi rămasenecunoscute. Căci se vorbea, pe vremuri, de ne mai pomenitele orgii pe carele făceau, în beciurile hanului, călugării greci cu femei, uşoare sau nu, pecare ştiuseră să le ademenească, şi de dispariţiile a multor negustori bogaţi,chemaţi pentru cumpărături, care intrau cu pungi cu bani şi cu giuvaericale înîncăperile zlătarilor, şi nu mai ieşeau niciodată...Pe locul hanului se făcu, pe la 1905, squarul 829 de astăzi; pe locul bisericiivechi, biserica cea nouă 830 , datorită unui arhitect italian 831 . E schimonosită,ce‐i drept, şi cu afişele‐i tipărite, care invită pe credincioşi la rugăciune, parcămai mult seamănă a templu baptist decât, a biserică de a noastră, dar arepreot cucernic 832 şi icoane, zice‐se, făcătoare de minuni 833 şi, aşa cum este,stă azi ca o insulă a credinţei, pierdută în cea mai lipsită de suflet şi cea maineromânească parte a Bucureştilor.În grădiniţa ce o înconjoară, la umbra unui plop înalt, sub o lespedefrumos săpată cu steme, îşi doarme – sau poate nu‐şi doarme – logofătulObedeanu 834 , somnul de veci. Este aci, pare‐se, un mic mister postum, căcidupă aceste constatări atât de desamăgite:„Am fost în lumeCu lupte multePentru bun numeMult m’am trudit.Ca dobândireSau desfătareTot spre pieireM’au povârnit,