GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

400 ■ GHEORGHE CRUTZESCUMetamorfoza ulterioară, predilect a secolelor XIX şi XX, după secularizarea averilormănăstireşti în 1863, pentru a reface şi amplifica în zona nordică palatul domnesc înconcordanţă cu evoluţia cerinţelor, inclusiv de natură protocolară, a păstrat totuşi oparte din murii vechilor zidiri. Amintim în acest sens frumoasele bolţi ale subsoluluia ceea ce definim astăzi a fi palatul Cotroceni. Biserica se caracteriza prin modulcum elementele epocii lui Matei Basarab au fost perpetuate, precum şi modul cumera anticipată epoca ulterioară definită ca brâncovenească. Arcadele de la pridvoruldeschis cu arce în plin centru, stâlpii de susţinere ale acestora cu o siluetă zveltăconferită pietrei sculptate, cele două registre ale faţadelor, raportul între suprafaţaocupată şi înălţimea dominată de turla după naos, modul de integrare a pietreicioplite în ornamentarea ancadramentelor de la uşi şi ferestre, toate exprimă evoluţiacunoscută de arhitectura acelor ani. Din păcate, cutremurul din 1802, neglijarearespectării prevederilor ctitorului de către călugării greci care „administrau” avereamănăstirii, având ca unică grijă trimiterea veniturilor la Athos, neglijând corectaîntreţinere a ansamblului Cotroceni, în timp, au modificat mult acest giuvaer dearhitectură religioasă. Intervenţiile au fost de cele mai multe ori păguboase, fie căau schimbat aspectul, fie că au pus în operă materiale de slabă calitate. Ea totuşi adăinuit după 1863 când, prin desfiinţarea mănăstirii, a devenit biserică parohială.După anul 1974 a intervenit opera de complexă restaurare a ansamblului, incluzândîn proiect şi soarta bisericii ca obiectiv major. Avansarea lucrărilor, vizitele de „lucru”ale conducerii de „partid şi de stat” s‐au manifestat la un moment dat ca lovitură detrăsnet, dispunându‐se demolarea bisericii. Glasurile celor care au încercat salvareaei n‐au fost auzite, provocând chiar o rapidă acţiune de înlăturare. A fost o cursăcontra cronometru pentru a salva ceea ce se mai putea din imaginile de ansamblu şide detalii, fresca, pietrăria. Singura parte care a putut rămâne „in situ” a fost fundaţiaconstrucţiei, acoperită operativ cu pământ şi iarbă verde, protejând‐o ca mesajpentru viitorime ca ceea ce a fost să redevină realitate. Avem speranţa că acest răuact demolator va fi de lecţie pentru viitorime, ştiut fiind că înaintaşii ne‐au transmisca sacru mesaj să ducem pe mai departe moştenirea lor. Şi cum orice rău îşi are şibinele lui la refacerea ctitoriei lui Şerban Cantacuzino, valorificând imaginile vechiiconstrucţii noua biserică va fi oglinda a ceea ce ctitorul ceruse meşterilor să fie lăcaşulsalvator, sperăm şi pentru noi aducător al zilei dezmeticirii şi pornirii pe drumulhărăzit de înaintaşii neamului românesc. O parţială reconstituire s‐a realizat în 2004,sugerând proporţiile, configuraţia compartimentelor constitutive.Palatul Domnesc de la Cotroceni a cunoscut trei etape distincte: I) ctitorul şiurmaşii săi din veacurile XVIII‐XIX până la secularizarea averilor mănăstireşti care,în cazul celei de la Cotroceni, a însemnat desfiinţarea ei, au locuit în casa domnească,componentă a ansamblului iniţial; II) după desfiinţarea mănăstirii, atât domnulAlecsandru Ioan I Cuza, cât şi domnitorul Carol I, în primii ani ai domniei au folositatât vechea casă domnească, cât şi alte componente ale ansamblului; III) regele CarolI a dispus refacerea, amplificarea, după planurile arhitectului Paul Gottereau, afostelor case domneşti transformate în Palatul Cotroceni ca reşedinţă de vară.Vezi notele: 91, 102, 339, 420, 614, 951, 1094, 1137, 1380, 1562, 1580, 1667,1668, 1720, 1772.