GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

PÂNĂ ÎN CAPUL PODULUI ■ 217se ştie nimic; cea de azi a fost „zidită din nou”, cum spune pisania, în 1847, decătre „Căminarul Toma”, de bună seamă Toma Baltag.Mai departe, trecând de o casă boierească fără etaj, întâlnim o a doua casăŞtefănescu‐Savigny (Nr. 202), care are în fundul curţii o stranie şi pitoreascăcăsuţă cu crenele, umbrită de doi pomi înalţi. încă o casă, fostă a ZoiţeiCantacuzino 2414 , şi dăm de str. Orlando, fostă Puţul de Piatră.Între Orlando şi Grigore Alexandrescu sunt:Farmacia Voitonovici, într’o casă mică, retrasă la aliniere;Un imobil galben, cu şase etaje, ridicat pe locul casei lui Matei Colgeac 2415 ;O casă cu curte, purtând data: 1865;Lângă o casă cu etaj şi curte un mare bloc în construcţie, pe locul unei fostecase Balş;Liceul Sf. Gheorghe, într’un imobil nou;O mare palisadă care ascunde un şantier;Apoi, trecând strada Grigore Alexandrescu vine impunătoarea casăCantacuzino, casa Ollănescu 2416 pe locul fostei case a lui Grigore Alexandrescu,trei case sortite dărâmării şi, petic de verdeaţă intrând în cenuşiul Pieţii Victoriei,o grădiniţă micuţă, în care câţiva trandafiri şi vreo zece plopi se clatină în adiereavântului ce bate dinspre Şosea, şi dinspre Carpaţi.Mi s’a sfârşit călătoria de‐a‐lungul Podului Mogoşoaei, şi trebue să mădespart acum de tovarăşii mei de drum. Căci n’am fost singur. De‐a‐lungulstrăzii, amintiri, povestiri de demult s’au prins de mine, cum se prind scoicilede fundul corăbiei. Sub paşii mei, unul câte unul, s’au trezit fantome de aletrecutului, au mers lângă mine, zi după zi, lună după lună. Cu durere îmi iaurămas bun dela dânşii.Au şi început să fie mai străvezii, mai şterşi. Se îndepărtează încet, căci ştiuacuma că drumul nostru s’a sfârşit. N’am ce face, nu putem opri fantomele,putem doar ,să le plângem plecarea, şi să le iubim. închid cartea cu un gândînchinat vouă, năluci scumpe, voievozi şi cărturari, boieri mari şi actori, domniţeşi dansatoare şi ţie, cumintele meu bunic care, la amurgul unei vieţi cinstite,îţi învârteai mătăniile, lângă papagalul tău, privind spre Podul Mogoşoaei; ţie,logofete Serafim, cu grozava‐ţi poftă de mâncare; ţie, micuţă Rose, care maimiroşi poate, în negură unde eşti, un fir de liliac de mult ofilit, şi ţie, sărmaneŢokrat care nu dormeai niciodată şi care, poate, ţi‐ai găsit în sfârşit somnul.Iar dacă am fost, din greşeală, tălmaci necredincios al vorbelor sau al fptelorvoastre, vă rog să mă iertaţi. Căci aşi dori ca această carte să fie, nu o jignire adusătrecutului, ci doar o mărturie de nădejde în viitor.