GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

66 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZIÎn 1865 Belii părăsesc bătrâna casă părintească, şi se mută în casele undeera până mai ieri Ministerul Justiţiei. De acolo ieşea, în fiecare dimineaţă, pela 11, conu Alexandru Belu, să‐şi facă plimbarea, pe jos, pe Calea Victoriei.Sub braţ, ţinea un căţeluş galben şi, în mână, un bucheţel de flori, ghiocei,violete, trandafiri, după anotimp. Şi când întâlnea vreo cocoană frumoasă,se oprea, o saluta adânc şi îi oferea bucheţelul – şi apoi, repede, mai cumpăraunul, să fie, căci cocoane frumoase se întâlneau multe, şi toate se opreau dedragul lui Alexandru Belu, şi al florilor.După plecarea Belilor, în casele lor se aşeză blănăria Prager, care a rămasaci până mai deunăzi, când s a mutat în casă magazinul Sora 612 .PALATUL POŞTELORÎn faţa fostei blănării Prager 613 se deschide strada Carol, uliţă străveche.În vremurile de demult, când arterele Bucureştilor nu erau încă botezate, i sespunea, cam lung, „uliţa care duce spre poarta de sus a curţii domneşti” 614 –vechea curte domnească fiind, precum se ştie, pe locurile mărginite azi destrăzile Şelari, Lipscani, Bărăţiei, calea Moşilor şi str. Halelor 615 .Prin mijlocul secolului al XVIII‐lea când Curtea Veche, părăsită devoievozii 616 noştri, începuse treptat să se prăpădească, i se spune străzii: „uliţadela banul Văcărescu” sau „dela domniţa Văcăreasca”, după moartea luiEnăchiţă.Apoi, la începutul veacului trecut, oamenii îi schimbă numele dupăbreasla negustorească care‐şi deschisese tarabele în dreapta şi stânga, şi îi spun„uliţa işlicarilor”. Aci se făceau şi se vindeau acele stranii clopotniţe 617 , înacelaşi timp veşmânt, podoabă şi semn distinctiv, în care străbunii noştri îşibăgau capul. Căci işlicul nu putea omul să‐l poarte, ca pălăria noastră de azi,după cum îi venea mai bine, ci după teapa şi rangul lui.Ciocoiaşii 618 , calemgii 619 , slugile boiereşti mai răsărite, negustorii ceimari, purtau işlic mic, de forma unui borcan întors cu gura în jos, de undiametru să tot fi fost de o jumătate de cot şi având pe deasupra o pernă mare,în patru colţuri, umplută cu bumbac sau cu păr de cal. Şi nici această coafurămodestă n’o putea purta oricine, căci, spre pildă, starostele croitorilor, mareleterzibaşa, cu işlicul în patru colţuri, grozav dispreţuia căciula de cazacliu 620 acojocarului subţire care, la rândul lui, privea de sus în jos la căciula cu roată abogasierului 621 şi la calpacul 622 de blană al armeanului ibrişimgiu 623 .