GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

DELA TEATRU LA PALAT ■ 181spune hrisovul 1923 de mai târziu al lui Nicolae Mavrocordat. – au început săreclădească din temelia ei „făcând‐o de piatră” biserica pe care o vedem azi, undeera o biserică de lemn, foarte mică şi veche, fiind mutată de la satul Cretzuleşti 1924 .Această biserică fiind clădită pe loc domnesc, Constantin Brâncoveanu dădu noiictitorii carte de stăpânire pentru locul trebuincios din pământul domnesc din„uliţa cea mare” 1925 (prima pomenire sub acest nume, a podului nostru) la valestânjeni 1926 28” iar ,,pe lângă podul uliţei cea mare stânjeni 21”.Puţin timp după această danie Constantin Brâncoveanu 1927 pierea, măcelăritla Constantinopole. După moartea Iui, Iordache Kretzulescu plecă cu soţia şi cusoacră‐sa la Venezia, unde cu mari greutăţi isbuti să scoată dela bancheri o partedin neasemănata avere a socrului său, şi se înapoiă în ţară în 1717 pe timpul luiNicolae Vodă Mavrocordat.Acesta îl făcu mare logofăt, şi apoi mare vornic.Între timp însă, locul dăruit de Constantin Brâncoveanu fusese „cuprins deunii şi de alţii” 1928 , şi se mai dovedise a fi prea mic ,,ne având unde să se facăchilii şi alte ce ar mai trebui pe lângă acest sfânt lăcaş”.Iordache Kretzulescu ceru lui Vodă să mai dea bisericii „câtva loc” dinpământul domnesc, rugăminte care fu ascultată şi, printr’un hrisov din 5 Martie1722. Vodă dărui bisericei „încă stânjeni 19 din pământul domnesc care mergealângă podul uliţei celei mari, în sus, până în ulicioara ce coboară pe lângă casalui Voicu Fiştu Seimeanul” 1929 . (Vom mai întâlni, în curând, casa acestui VoicuFistu, pe locul căreia se ridică azi Palatul Regal).Pe locul astfel mărit Iordache Kretzulescu îşi clădi case mari, şi înconjurăbiserica, sfinţită în 1722, septembrie 30, cu chilii şi prăvălii. Apoi, mai trăi un sfertde veac şi muri, încă tânăr şi fără să‐şi fi făcut testament, în 1746, tot în rangul demare vornic pe care l‐a ocupat astfel, neîntrerupt, aproape un sfert de veac.În anul următor văduva lui, domniţa Safta, îşi face diată 1930 împărţindu‐şimarea avere între cei patru fii şi stipulând că „biserica care am făcut‐o noi, dupăcum a lăsat‐o soţul meu, aşişderea las şi eu să nu se închine nicăierea 1931 ci să fiedeasupra 1932 copiilor mei, să‐i poartă grijă, şi să‐i ia seama” 1933 .Două veacuri au trecut de atunci şi copii Domniţei Safta, şi copii copiilorlor, până în ziua de azi, s’au ţinut de porunca întemeietoarei. Niciodată n’a fost,lăsată biserica 1934 în părăsire, şi niciodată vreo parte din loc înstrăinată.Biserica a fost reparată o primă dată în 1815, un veac după zidire, şi încăodată în 1860.Vechea clădire a Brâncovenilor fu de data asta pocită cu totul. Pridvorulfu astupat, o uşă laterală deschisă în zidul de miazăzi, o tencuială groasă acoperifresci şi sculpturi, şi o turlă de lemn şi tinichea încoronă totul.Dar preoţii bisericii fiind buni, şi corul cântând frumos, Kretzulescu atrăgeala slujbele sale toată ,,lumea bună” din Bucureşti.De jur împrejurul bisericei vechile chilii se transformaseră, de mult, în