GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

202 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZIAci a trăit Lăcusteanu patruzeci de ani, până în 1880, când casa a fostvândută, o viaţă tihnită şi aşezată, făcând aceleaşi lucruri la aceleaşi ceasuri, andupă an...După ce se scula dimineaţa îi dădea feciorul să se spele în lighean şi ibricde aramă; pentru baie se ducea, odată pe săptămână, la Mitraszevsky 2211 . Îşi luaapoi dulceaţă şi ceaiul, cu care se obişnuise din vremea ruşilor; şi‐l făcea singur,în samovar 2212 , apoi pleca la Senat 2213 , cu birja, căci pe jos nu mergea niciodată.Se întorcea pentru masă, care până la 1870 se lua odată pe zi, la 3; masă mare cuciorbă, două feluri de mâncare şi rasol, care nu trebuia să lipsească. Mai târziu s’aintrodus obiceiul dejunului, pe la 11, şi mesei de seară la 5, 5 1 / 2.După masă, copii, chiar cei în vârstă, îi sărutau mâna, şi el îi săruta pe frunte.Apoi se ducea să‐şi facă somnul. La 5, mumă‐mea venea să‐l trezească, intra pevârful picioarelor, şi îi spunea: ,,pende ores, para pende lepta” (ceasul cinci fărăcinci minute).Erau singurele cuvinte greceşti pe care le‐a ştiut vreodată mumă‐mea, darlui Lăcusteanu îi plăcea să le auză, îi aminteau de tinereţea lui, când era şcolar ladascălul Spirea 2214 şi la călugărul Neofit Duca.Iar o dulceaţă, iar un ceai, apoi pleca pe la rude şi prieteni, iar în anii dinurmă îşi îmbrăca capotul 2215 , îşi punea tichia 2216 , şi se aşeza în fotoliu cu faţa sprePodul Mogoşoaei; în spatele lui, pe un tripod 2217 , bătrânul papagal Lora, care ştiaşi el greceşte, iar mai în fund şedea bunica, trăgând cu acul la gherghef 2218 .Dacă era timp frumos, vizitiul punea caii la caleaşcă şi fetele ieşeau la şoseacu guvernanta, iar bunicul şedea la geam, până la asfinţitul soarelui, învârtindu‐şimătăniile 2219 . Şi privea la trecători, sau la vecinii de peste drum, hagiul 2220 cuciubuc şi anteriu 2221 din colţul Cişmelii Roşii (str. Fântânii) 2222 , care şedea lageam cu hagioaica lângă el, uitându‐se şi dânşii la bunicul, alături un plăpumarîntr’o căsuţă pembe 2223 , având chiriaşă o roşcovană, amureaza lui Ştefan Bellu 2224 ,şi lângă dânşii, în casele lui Ştefănescu‐Savigny 2225 , un consul olandez, cu o fatăde toată frumuseţea, care făcea cu ochiul trecătorilor.Iar după ce se însera, bunicul pleca cu trăsura pe la vecini, la CosticăRahtivanu 2226 , sau la Nae Bâscoveanu 2227 , cumnatu‐său, la Nicu Lahovary 2228 saula Costică Vălleanu 2229 , să joace whist 2230 sau préférence 2231 . Dumineca, veneauprietenii la dânsul, le dădea ceai cu pesmeţi şi, dacă partida se prelungea, un micsupeu 2232 , pe la miezul nopţii.De Paşti şi sărbători mergeau cu toţii la biserica Albă, luând, în VinereaMare, şi o sticluţă cu oţet pentru ,,iaca” 2233 Elena Dedulescu, care, foarteevlavioasă, nu ştie să citească decât în cartea ei de rugăciuni, şi leşina în clipacând ,,îl scotea pe Domnul Christos”.Iar la Sfântul Constantin şi Elena 2234 plecau cu poştalionul 2235 cu patru cai,cu bagaj şi fân mult la spate, la moşie la Băbăiţa 2236 , unde şedeau până la SfântulDumitru 2237 ...