GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

138 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZIVa veni, poate, odată ziua când se vor găsi câţiva bucureşteni să bată înzidurile casei Resch o mică placă de marmură 1438 sau numai de piatră, în caresă fie săpate: ,,În această casă a trăit şi a scris, dela 1860 până la 1877 când amurit, Ulyse de Marsillac, profesor şi gazetar francez, care a înţeles Bucureştiişi i‐a iubit”.Pe la 1875 casa Resch a fost cumpărată de Grigore Eliade, care pe atuncişedea la hotelul Oteteleşanu, peste drum, şi transformată cu totul devenihotel: hotelul English.Acest Grigore Eliade 1439 era, în Bucureştii de odinioară, atât de bogat în„tipuri”, unul din cei mai cunoscuţi.Fiul unui cârciumar bogat din piaţă, de unde şi numele de Cârciumărescuce i se dăduse, cu totul incult, dar deştept şi întreprinzător, fusese în tinereţe,corector la Românul lui Rosetti. Urmând norocul partidului liberal ajunsese,mai târziu, antreprenorul unor lucrări din portul Brăilei, de unde s‐a ales cuun proces care a ţinut ani de zile, dar şi cu parale frumoase.Era extrem de angloman 1440 : hainele, ghetele, mobila din casă, toatele aducea dela London cum spunea, şi bine înţeles că şi hotelul l‐a botezat,,English” 1441 .Anecdote despre dânsul umblau multe. Astfel, se spunea că într’o seară,la bal mascat la Bossel, dădu de Manolache Culoglu 1442 şi de Costică Bunescucare, după o intrigă prelungită cu două măşti ce păreau drăguţe, hotărîseră sămeargă tuspatru să supeze la Hugues: „De ce nu poftiţi mai bine alături, lamine”, le spuse Eliade „curcan rece este, şampanică este...” Prietenii se lăsarăconvinşi şi se încinse, la English, un supeu în cinci din cele mai plăcute.A doua zi dimineaţa, Eliade întâlnind pe Manolache Culoglu laFialkowsky îi spuse: – „Ştii că‐mi eşti dator doi poli 1443 ?” – „Pentru ce?” –„Pentru ieri seară”. – „Bine”, spuse Manolache ,,eu ţi‐i dau, dar lui Bunescumai bine să nu‐i ceri, cum e el, mai nervos, ştii, te...”Se mai povestea că odată, la Tribunal, cu prilejul unuia din nenumăratelelui procese, preşedintele întrebându‐l de profesie, Eliade răspunse simplu:„Melionar!” Judecătorul atrăgându‐i atenţia că aceasta nu era o profesiune,Eliade replică: „Domnule Preşedinte, n’o fi, dar bună e!”Bătrânul Eliade muri doar în 1901, la vârsta de 88 de ani.Încă până după mijlocul veacului trecut 1444 , de la Resch, şi până unde esteazi băcănia lui Dragomir 1445 , nu era decât un întins loc viran, unde apucauruşii să‐şi aşeze „Obahta” adică Comandamentul Militar, când pofteau pela noi 1446 . Acolo l‐au aşezat în 1828, şi tot acolo în 1853 1447 . Tunurile erauînşirate la stradă, cu gura spre Podul Mogoşoaei; caii erau la conovăţ 1448 ,soldaţii în corturi... ciudată privelişte de tabără pe piaţa teatrului!