GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

DELA GÂRLĂ ÎN BULEVARD ■ 65Iar el, pe urmă, şi‐a deschis într’un colţ de stradă o prăvălioară, undevindea tabac de Ianina 599 ...Arnăuţii ce mai rămăseseră în Bucureşti, de îndată ce aflară de moarteacăpitanului lor, s’au închis cu toţii în biserica Olteni 600 , vecină cu casele luiBimbaşa, căci avea ziduri groase. Cât ai clipi din ochi. biserica fu înconjuratăde trupele turceşti. începură schimburi de focuri. Arnăuţii după ce au întăritbine uşile şi ferestrele, intră în altar şi, găsind Sf. Cuminecătură 601 pe pristol 602 ,se împărtăşesc cu toţii. Apoi. ascunşi după ferestre, sau tupilaţi în clopotniţă,încep un foc ucigător împotriva turcilor. După un timp, muniţia le lipseşte,atunci îşi încarcă puştile cu rubielele turceşti 603 ce mai aveau prin chimiruri 604 .Spre seară, se sfârşesc şi rubielele. Pentru a termina odată cu aceşti disperaţi,care nu se predau, turcii aduc două tunuri, pe care le aşează unde‐i azi stradaMitropolitul Ghenadie 605 , fostă Labirint 606 , şi trăgând de‐a lungul actualeistradele a Zaverei, bat în biserică. Acoperişul de şindrilă ia foc, zidurile începsă se prăbuşească. Atunci, deodată, arnăuţii deschid uşile şi cu iataganul înmână încearcă să‐şi croiască un drum printre Turci. Prea puţini scăpară, darvieaţa le‐a fost plătită cu multe vieţi turceşti.A doua zi, drept răzbunare, Chehaia bey porunci măcelul tuturor grecilordin Bucureşti. Călăreţii turci goneau pe străzile oraşului şi, cum bănuiau pevreunul că‐i grec, îi tăiau capul, apoi, cu capul în mână, veneau la conacul 607paşei, la casele lui Bellu. Aci, în capul scării de jos, era un casier, cu un sacmare de bani în faţa lui, care număra, oricui îi aducea un cap de grec, câte omonetă turcească de cinci lei, numită beşlic 608 . Spre amiază sacul se golise, iarlângă casier mormanul de capete ajunsese cât omul...Astfel făcu carieră Gingir Efendi Chehaia Bey, Paşa Silistrei care, înprimăvara anului 1822, întorcându‐se cu toată oştirea lui la Silistra fu înaintatde Sultan la gradul de Paşă cu două tuiuri 609 .De acum trecuse zavera. Casele din Podul Mogoşoaei îşi recapătă linişteaşi boierul Bellu se înapoiază dela Braşov. Mai trăieşte câţiva ani şi moare în1833, înmormântat fiind la Radu Vodă 610 .Lui îi urmează, în casele părinteşti, fiul său al treilea, Alexandru, căsătoritcu o Văcărească, nepoata fostului stăpânitor al caselor şi, după moartea luiAlexandru, fiul acestuia, Barbu. Era acesta fire cam ciudată, cârcotaş afară dincale, şi plăcere mai mare n’avea decât să se judece, şi nu era zi să nu primeascăcitaţii şi să nu trimită portărei 611 dar, pe de altă parte, ce boier primitor, şice om darnic! La dânsul, masă întinsă pentru cine o veni, douăzeci, treizecide inşi la masă, să poftească. Se povesteşte că într’o zi, la masă, între ciorbăşi rasol, boierul se aplecă spre vecinul lui: „la ascultă, coane cutare, cine‐i ălacare stă acolo, în capul mesei, parcă nu l‐am mai văzut pe aci? – Cum se facecoane Barbule? Păi ăsta‐i doar cutare, mănâncă la d‐ta în toate joile, de vreo20 de ani. – Aşaa! Bravo lui, răspunse Bellu, să fie sănătos şi să mai poftească”.Şi boierul mai luă odată din rasol.