GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

DELA TEATRU LA PALAT ■ 171Lucrurile au stat astfel până în 1897, când bătrânii castani au căzut subferestrău, florile din grădină au fost smulse, şi curtea şi grădina expropriatepentru a lărgi piaţa Palatului şi a deschide str. Clemenţei 1788 de‐a‐dreptul înCalea Victoriei.Casa însăşi a mai durat câţiva ani apoi a fost dărâmată şi dânsa, iar pe locul eis’a ridicat marele imobil al Automobil‐Clubului 1789 , care s’a dărâmat acum câţivaani. Acum, pe toate aceste locuri, se întinde pustiul nemilos al asfaltului.Străvechea str. Clemenţei – pe care o găsim, în planul baronului Purcel din1790 1790 , cu traseul ei de azi – nu era, la începutul veacului trecut, decât un drumcare şerpuia printre: copaci, livezi, câteva căsuţe rare şi locuri virane, care maitoate erau în mânile unui singur proprietar, serdarul 1791 Marin Butculescu 1792 .Acesta avea o fată, Elena, pe care o dădu la 1830 după Alecu Isvoranu, boier şimare proprietar în Olt, şi atât de bogat încât cumpără câteva moşii între Slatinaşi Bucureşti numai ca să‐şi poată petrece noaptea în casele lui, când era pe drum.Căsnicia Elenei Butculescu poate, cu drept cuvânt, fi numită fericită, căciavu nu mai puţin de 24 de copii şi putea s’o plângă de milă pe coana OlympiaLahovary, vecină‐sa, care n’avea decât optsprezece. E drept că din atâţia copiii nui‐au trăit decât opt, ceilalţi murind striviţi, unul după altul, sub o doică grasă careavea obiceiul de se răcucea în pat. Fiecare din cei opt, la însurătoare, primea câteun loc de casă, pornind dela Podul Mogoşoaei şi mergând până în fundul străzii,unde nimeri cu locul fata cea mai mică.Din toate aceste case nu mai rămăsese în fiinţă după războiu decât casa d‐luiNicu Butculescu 1793 , în fundul străzii, şi casa de zestre a Zincăi Butculescu 1794 ,căsătorită cu Rioşanu dar şi această clădire centenară, în care se aşezase vechiulMinister de Interne 1795 , a fost dărîmată deunăzi, pentru a face loc viitorului PalatAdministrativ.În sfârşit alături de casa Lahovary, şi făcând colţul cu str. Franklin 1796 , eracasa colonelului Filitti 1797 , ginerele lui Barbu Slătineanu.Acest Barbu Slătineanu 1798 era fiul cel mai mare al serdarului IancuSlătineanu care avea în Bucureşti avere frumoasă, dându‐i mâna să facă celortrei fii 1799 ai săi câte o casă mare, pe Podul Mogoşoaei, când se însurau. Astfel seîntâmplă că, pe la 1850 Barbu sta lângă Episcopie, Costică 1800 , în casele azi aleAcademiei colţ cu str. Barbu Catargi 1801 , şi Iancu 1802 , cel mai mic, ceva mai sus,colţ cu Benito Mussolini 1803 . Dar casele lui Barbu erau cele mai vechi. Veacultrecut se apropia de sfârşitul său şi ele îşi păstrau vechea înfăţişare stând aşa, camîntr’un peş 1804 , cu şapte fereşti cu geamuri mici privind pe Pod, şi cu acoperişulde şindrilă, cum apucaseră. Această şindrilă, păstrată împotriva noilor ordonanţemunicipale 1805 , a şi fost casei de piază rea căci, într’o dimineaţă, Fleva 1806 , peatunci primarul Bucureştilor, zărind pe acoperiş un şindrilar care aşeza câţivalaţi 1807 noi, hotărî dărâmarea casei care, dealtminteri, de mult nu mai era supusăalinierii. Colonelul Filitti fiind, atunci, ,,în opoziţie” 1808 , orice intervenţie rămasezadarnică.