GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

DIN BULEVARD ÎN PIAŢA TEATRULUI ■ 129moravuri, primindu‐şi musafirii chitit turceşte 1353 pe sofa, şi bătând el însuşipe tinerii boieri cu topuzul, când nevoia cerea. Dar era un om evlavios şi cufrica lui Dumnezeu, care îşi lua hotărârile noaptea în faţa icoanelor, şi erasimplu în gusturile şi petrecerile lui. ,,S’a silit – scrie nepoată sa – să suprimemulte din obiceiurile fanarioţilor, între care una din sarcinile Curţii cele mainostime: opt inşi, îmbrăcaţi în portul cel mai strălucit, trebuiau să intre înfiecare dimineaţă în iatacul domnitorului, imediat după trezirea lui şi să‐ispuie laolaltă: ,,Frumos eşti Măria Ta! sprincenat eşti Măria Ta!” După acesteexclamaţii, strigate în cor, se retrăgeau în bună ordine, milităreşte. Ziua,începută astfel, îi părea grecoteiului mai dulce. Plata slujbei era, de asemeni,însemnată”.După masă, poruncea să tragă la scară caleaşca lui cu tăbliile suflate înargint, şi cu arcurile de curea de lac, suia la spate pe armaşul puşcaşilor şi pecafegi‐başa, şi pornea la bătrânul lui prieten boierul Romanit 1354 , care şedeaîn casele lui de pe Podul Mogoşoaei, unde este azi Ministerul de Finanţe, celemai frumoase din Bucureşti.Şi îi poftea şi pe armaş şi pe cafegi‐başa la sindrofie 1355 , căci mai ales acestaîi era drag. Îl chema Nicu Alexandrescu, fusese şcolarul dascălului Chioseadela Udricani 1356 , vestitul cântăreţ, şi avea glas atât de dulce şi de frumos încâtGrigore Ghica 1357 , înainte încă de a ajunge domn, auzindu‐l odată, l‐a luat ladânsul în casă, şi îl plimba noaptea în butcă lângă dânsul, să‐i cânte cântecede lume.Iar când era timpul călduros, îi plăcea lui Vodă Ghica să iasă la iarbăverde, în afara oraşului; şi găsesc un farmec nespus acestei descrieri pe care oface Kreuchely a unei seri din iunie 1826, când i se făcuse dor lui Vodă să iasăla câmp:„Deunăzi seara, înapoindu‐se în oraş, la lumina lunii, Prinţul o luă pe jos,la bariera Podului Mogoşoaei, şi trecu prin tot oraşul, în alai; câţiva arnăuţi,înarmaţi până în dinţi, deschideau cortegiul, după dânşii venea başciohodarulîntre tufecgi‐başa şi deli‐başa, apoi veneau câţiva ceauşi, apoi înălţimea Sa,între Doamna Profiriţa, sora Măriei Sale, şi o altă doamnă, de bună seamăo doamnă de onoare, atunci în slujbă; în urmă veneau beizadelele, boierii înfavoare şi câteva doamne; pe de lături lăutarii, unul după altul, însă separaţide Vodă de către ciohodari; în sfârşit, gloata boierilor şi boieroaicelor careavând fericirea să se întâlnească cu Părintele Ţării, coborîseră de îndată dintrăsură şi se simţiseră datori să se ţină după dânsul; în coadă, ceata arnăuţilorînarmaţi, şi după dânşii popor mare, mijlociu, mărunt şi foarte mărunt, căcitot norodul ţinea să ia parte la această cerească desfătare”...Mai trecură doi ani după acea liniştită seară cu lună, şi Vodă Ghica trebuisă‐şi părăsească scaunul. Doi ani de griji şi de necazuri, de istovitor joc deechilibru între Petersburg şi Ţarigrad 1358 până ce, în dimineaţa zilei de 10 mai1828, sosi ştirea că turcii intrau în ţară pe la Călăraşi şi ruşii pe la Focşani.