GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

158 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZIAtunci, Costache Caragiale are o inspiraţie: în ajunul reprezentaţiei sehotărăşte să‐l poftească pe Riciardi la masă 1679 . Şi, cu ultimii săi bani, îi dă omasă minunată, cu o zacuscă straşnică 1680 , salată de ţâri 1681 , licurini 1682 săraţişi sardele ruseşti cu ardei, ca să poată apoi luneca Drăgăşanul 1683 mai bine pegât. Şi atâta Drăgăşani a alunecat în seara aceea pe gâtul lui Riciardi, încât adoua zi era răguşit în aşa hal încât nici nu mai putea vorbi, dar încă să cânte.Atunci Caragiale se prezentă lui Momolo care, de disperare, se dădea cucapul de pereţi şi, generos, se oferi să‐l scape, jucând o comedie cu trupa lui.Momolo primi, recunoscător.Şi astfel, în faţa unei săli arhipline cu tot ce era mai ales în Bucureşti,perdeaua se ridică asupra „diletanţilor români” care jucară „O bunăeducaţie” 1684 , şi jucară cu atâta foc şi vervă încât sala izbucni în aplauze lascena deschisă, iar la sfârşitul reprezentaţiei Vodă îl chemă pe Caragiale, îlfelicită, şi îi dădu 5000 lei pentru teatrul lui.Dintr’odată, lucrurile se îndreptaseră, publicul venea numeros, banii lafel, şi treburile ar fi mers bine dacă, din nou, concurenţa... şi ce concurenţă,şi unde? chiar în curtea teatrului, unde vine să se aşeze menajeria de lei şi tigria lui Advinent, a cărui fiică, de o rară frumuseţe, făcea exerciţiile cele maipericuloase în cuşca fiarelor. Cine să mai meargă la teatru românesc!În sfârşit, plecară leii şi tigrii, Caragiale apucă să răsufle, dar după câtevaluni Advinent vine iar, de data asta în sala Slătineanu, cu un teatru de câini şide maimuţe care înnebuneşte Bucureştii. Acuma, sunt seri în care Caragialeîncasează doi galbeni. Şi din păcate, câinilor şi maimuţelor nu le placeDrăgăşanul!Dar, cu toate împotrivirile, animatorul Caragiale merge înainte. În1850, trupa este închegată bine: ca bărbaţi sunt dânsul şi frate‐său Iorgu 1685 ,Pascaly 1686 şi C. Demetriad 1687 , vechii lui elevi din trupa „diletanţilor”,Daniil Drăgulici 1688 , Gestan 1689 , profesor de muzică vocală la Sf. Sava şi maitârziu directorul corurilor la Naţional, Halepliu 1690 , Costache 1691 şi ŞtefanMihăileanu 1692 , dansatorul Gatineau 1693 şi cântăreţul Apostoliu, iar, ca femei,Mali Cronibace 1694 , Fani Tardini 1695 , Mariţa Constantinescu 1696 „blonda”Raliţa Stoenescu 1697 şi Nini Valery, copilul răsfăţat al publicului.Ce jucau? Jucau de toate: vodeviluri ca „Grădinarul orb” de Kotzebue 1698 ,„Învierea Morţilor” de Costache Caragiale, „Claca Ţărănească” de frate‐săuIorgu, comedii cu cântece ca „Doi Coţcari”, melodrame ca „Jertfa lui Avram”şi „Bravo de Veneţia”, drame ca „Veneţiana”, „Otrăvitorul” şi „Ceasul de seară”,de Kotzebue.Cum jucau, în acea epocă eroică şi patriarhală a teatrului nostru, ne spuneAlecsandri 1699 :„Jocul actorilor este în gradul cel mai înapoiat, încât orice piesă, bună saurea, spirituală sau proastă, are aceaşi soartă: e măcelărită fără milă... Amatorii