GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZI ■ 539grădină, care a beneficiat de bătrânii arbori care înconjurau vechea casă. Peste vatra eieste acum calea de rulare a prelungirii până în Calea Griviţei a Bd. Dacia.2348Casa Belu a fost demolată după 1977. Se afla în colţul parcului, putând firemarcată atât din Calea Victoriei, cât şi dinspre Bd. Dacia.2349Biblioteca Academiei Române beneficiază de edificiul înălţat în anii1936‐1937 după proiectul arhitectului Duiliu Marcu. În săli de studiu, săli pentrucataloagele colecţiilor depozitate, sunt adunate cărţi, manuscrise periodice, notemuzicale, foi volante etc. cumulate în decursul deceniilor şi sistematizate de valoroşişi pasionaţi de cultură, constituind astăzi un inestimabil tezaur.Situaţia creată prin creşterea acumulărilor de tipărituri impunea extindereaspaţiilor depozitelor, a dotărilor tehnice care să asigure o bună funcţionare la prezentşi viitor.Cu sprijin financiar din partea Băncii Naţionale a României şi a altor sponsoris‐a trecut la realizarea unei noi construcţii cu faţadă spre Bd. Dacia şi totodată a fostacordată atenţie şi localului din perioada interbelică.2350Construcţie proiectată de arhitectul Petre Antonescu.Petre ANTONESCU s‐a născut la 29 iunie 1873, la Râmnicu Sărat, pe atuncicapitală de judeţ, astăzi oraşul şi o parte din arealul fostului judeţ fiind înglobat lajudeţul Buzău, iar o altă parte la judeţul Vrancea şi a decedat la 22 aprilie 1965,la Bucureşti, fiind înmormântat în cimitirul Bellu). După anii studiilor primarelocalitatea natală şi a celor secundare la Bucureşti. A întreprins o încercare de a urmaFacultatea de Drept, renunţând pentru a urma artele plastice. În 1893 a mers înFranţa unde a urmat, la Paris, studii la Şcoala Naţională de Arte Frumoase ce avea şi osecţiune de arhitectură. Erau anii când elementele eclectice erau dominante atât princele predate la respectivele cursuri, cât şi cele înfăptuite la cererea comanditarilor. Lafinalizarea pregătirii, fiindu‐i remarcate preocupările, i‐a fost solicitată colaborareapentru proiectarea unui Pavilion menit a găzdui participarea României la ExpoziţiaInternaţională de la Paris din anul 1900. Tânărul arhitect a conferit respectiveiconstrucţii menirea de a reprezenta specificul arhitecturii de pe plaiurile româneşti.Revenind în ţară a devenit un apropiat discipol al arhitectului Ion Mincu, promotoral stilului neoromânesc. Tânăra şcoală de arhitectură promova preocuparea de aprelua elementele tradiţionale care, printr‐o atentă analiză, să devină componente aleviitoarelor edificii, atât cele publice, cât şi particulare. Anii de la finalul veacului alXIX‐lea şi ai primelor decenii ale celui următor l‐au găsit desfăşurând o prestigioasăcarieră universitară (1900‐1938), dar şi ca proiectant şi realizator a unor valoroaseedificii din Capitală şi din ţară. Atent analist, receptiv la nou a fost un teoretician alproblemelor de arhitectură cu referinţe la seismicitate, sesizând calităţile, avantajeledar şi limitele noilor materiale pe care le‐a folosit cu discernământ. Cele întreprinsea căutat să le popularizeze şi în calitate de publicist. A fost ales membru al societăţiiAteneul Român la 3 iunie 1923, unde a contribuit cu sugestii la proiectele pentrurealizarea unor lucrări în incinta Ateneului Român în perioada 1924‐1927, care auoferit noi posibilităţi de extindere a ariei de activitate, inclusiv cea expoziţională.Tot el s‐a preocupat de organizarea Salonului de artă decorativă. A făcut parte dincomitetul de conducere al societăţii Ateneul Român în anii 1924‐1929. A fost