GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

212 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZIsertare, cu privire la casele ce ne mai rămân de văzut până în Piaţa Victoriei, fişecu amintiri, tradiţii verbale, şi câteva documente. Poate, le voiu publica odată,poate nu. Totul atârnă de timp, de împrejurări, şi de cititori. Deocamdată, mămărginesc la un foarte scurt pomelnic, azi aproape fără rost dar care va mulţumi,cine ştie, pe vreun cercetător de mâine care va găsi cartea aceasta într’un raftprăfuit, la vreun anticar. Ce n’aşi fi dat şi eu să găsesc o catagrafie credincioasă aPodului Mogoşoaei de acum 80 de ani!Un cuvânt încă: această parte a Podului Mogoşoaei în spre sfârşitul lui sedeosebeşte, încă, destul de puternic de secţiunile mai vechi cercetate până acum.Într’adevăr, dat fiind că înaintarea spre nord a caselor de comerţ a fostfoarte târzie, că societăţile de construcţii n’au început decât deunăzi cumpărareavechilor locuri de altădată şi ridicarea imobilelor de raport 2341 , în sfârşit, dată fiindtrăinicia câtorva bătrâne aşezări boiereşti, mai putem găsi pe această porţiune astrăzii, laolaltă, trei tipuri de case foarte deosebite unul de altul, şi anume:a) Vechea casă boierească, cu sau fără etaj, cu curte, grădină şi dependinţe înfundul curţii. Casa unei singure familii.b) Casa, pentru două‐trei familii, ridicată, după războiul dela 77, cândlocurile începuseră să se scumpească, cu faţada la stradă, cu o mică curteinterioară. Au în genere un etaj cu balcon, şi poarta boltită.c) Marele imobil zis „bloc”, pentru locatari nenumăraţi.Este dela sine înţeles că această înfăţişare a Podului Mogoşoaei este cu totultrecătoare şi că, la sfârşitul acestui războiu, dacă condiţiunile economice normalerevin, locurile virane vor fi de îndată acoperite cu imobile noi şi toate vechilecase, atât de neeconomice, vor fi de îndată înlocuite 2342 . Dealtminteri, tragicafaţadă a celor care mai sunt astăzi în picioare, de pe acum osândite exproprierii,dărăpănate, cu geamurile sparte, ornamentele de ipsos căzute, giurgiuvelele uşilorşi ferestrelor putrezite, arată îndestul că e vorba de făpturi care‐şi trag sufletul.De aceea, câteva din priveliştile fixate aci nu au decât valoarea unui inventarînainte de deces.Acum, să ne urmăm drumul spre Capul Podului.Trecem de casele locuite azi de d‐l George M. Cantacuzino 2343 , arhitectulcăruia niciuna din înfăţişările artei nu‐i rămâne străină, şi unul din vajniciiluptători pentru un Bucureşti mai frumos şi mai rânduit, şi ajungem în caleaGriviţei, fostă strada Târgoviştei.Pe locul, azi expropriat, unde este staţia de taximetre şi chioşcul de ziare seridica, pe la 1870, o casă galbenă, dărăpănată. Sus şedea un tutungiu, lângă ocârciumă unde mergeau vecini să schimbe pataca 2344 de cinci lei, căci şi aceastase schimba deseori cu greutate, iar o hârtie de o mie nu se schimba, în tot oraşul,decât la băcănia lui Colţescu, şi la Banca Naţională.La etaj şedea un moşier, Pandele Eliade, căsătorit cu o călugărită frumoasăpe care o răpise dela mănăstire.