GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

268 ■ GHEORGHE CRUTZESCU257Mătura vrăjitoarei – personaj din basmele româneşti cu unul dininstrumentele recuzitei cu care‐şi exercita preocupările.258Vătaf – supraveghetor al slujbaşilor şi feciorilor de la Curtea Domneascăsau cea boierească cu o comportare neumană impunându‐şi ignoranţa, slugărniciacătre stăpân prin folosirea înjurăturilor, palmelor, biciului, cravaşei. La schimbărilede regim au fost schimbate denumirile şi modalităţile de exprimare. Pentru anii1945‐1989 personajul s‐a numit activist cu limbajul dobândit în şcolile de partid.259Cu marafet – cu dibăcie, cu profesionalism.260Arnăuţi – soldaţi mercenari angajaţi de domnitorii fanarioţi. În general eraude origine albaneză.Vezi notele: 274, 348, 550, 805.261Temenele – salut făcut după obiceiul musulman printr‐o plecăciune,ploconeală, închinăciune.Vezi nota: 1239.262Divan – consiliu cu atribuţiuni politice, administrative şi juridice, reunindpe marii boieri consideraţi ca sfătuitori ai domnului.263Mătănii – şirag de mărgele din os, lemn sau chihlimbar pe care credincioşiinumără rugăciunile făcute.Vezi nota: 1079.264Mai mare – personaj care ocupă primul loc în ierarhia boierilor de rangulîntâi, cei din rangurile inferioare mimând bucuria reîntâlnirii.265Velit mărit – formulă de exprimare a înaltului rang al personajului.266Samur, zibelină, animal carnivor din familia mustelidelor din pădureasiberiană, vânat pentru blana lui preţioasă (V.V.).N.B. explicaţiile cu siglele V.V. sunt redactate în anul 1986 de Valeriu Veliman,specialist în istoria culturii otomane.267Saişi – rândaşi la cai, grăjdari. Categorie de slujbaşi (îndeosebi tineri) folosiţiîn grajdurile imperiale din Istanbul, precum şi în cele din provinciile otomane;purtau tichie din postav roşu, largă în partea superioară şi atârnând într‐o parte saupe spate.268Evghenist – boierie, nobleţe. În epoca fanariotă expresia a fost folosită caformulă de politeţe de adresare unui boier.Vezi nota: 504.269Calemgiu – mic funcţionar de cancelarie cu modeste cunoştinţe de carte,copist. Constituiau treapta de jos a administraţiei, permanent în nesiguranţa postului,a avansării, nevoiţi să slujească cu devotament pe superiori, dar care în situaţiilecând superiorul era fie incompetent, fie lipsit de tact în relaţiile cu subordonaţii,erau gata a‐i da lovitura sacrosantă pentru a‐l compromite în raporturile cu familia,cu societatea. Pentru I.L. Caragiale aceştia au fost celebrii „Mitică”, funcţionari