GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

DIN BULEVARD ÎN PIAŢA TEATRULUI ■ 153Casa din Piaţa Teatrului, şi toată averea, rămase moştenire lui IancuKalinderu 1601 care dărui casa Academiei Române. Iar la Măgurele 1602 , moşiaOteteleşenilor, într’o casă gemenă celei din Bucureşti, şi pe care o cântaseEminescu 1603 :„Stă castelul singuratic„Oglindindu‐se în lacuri„Iar în fundul apei clare„Doarme umbra lui de veacuri...”se înfiinţă un azil de orfane. Pe frontispiţiul casei, Academia 1604 puse să se aşezefrumoasa deviză: „Labor et honor” 1605 , în locul, ziceau răutăcioşii, unui as depică săpat în acelaşi loc cu şaizeci de ani în urmă, drept semn de recunoştinţăşi în amintirea nopţii în care Iancu Oteteleşanu câştigase casa la cărţi 1606 .Iar în casa Oteteleşanu, mobilele sunt scoase la mezat. D‐na Slătineanu 1607cumpără covoare de Aubusson 1608 cu 460 de lei, d‐na Al. Ghica 1609 covoare deSmirna 1610 pentru 400 lei, d‐na Teodor Rosetti 1611 mobilă italiană pentru 460de lei, d‐l Mihail Suţu 1612 gobelins‐uri 1613 pentru 460 de lei...În toamna aceluiaşi an 1889, în casa de acum goală, vine de se aşeazăCercul Regal 1614 , de curând înfiinţat.Din ziarele timpului vedem că salonul cel mare fu transformat în salon deconversaţie, biliardele fură aşezate în salonul de alături, unde duminecă searase întrunea toată societatea bucureşteană, în salonul din dreapta, unde petimpuri se lua ceaiul, se aşează mesele de joc, iar masa mare de baccara 1615 îndormitorul lui Iancu Oteteleşanu, marele jucător... Câteva încăperi, precumsala de bal, salonul galben, biblioteca şi biroul rămaseră neatinse, ca şi sera.Pentru inaugurarea clubului, preşedintele, Constantin Cornescu 1616 , dădu oserată strălucită: terasa era acoperită cu flori, grădina – inovaţie senzaţională –era luminată cu două globuri electrice, şi pe lângă taraful de lăutari au maicântat toată noaptea două muzici militare, a roşiorilor şi a regimentului 3 delinie!Pe la sfârşitul veacului, Clubul Regal se mută aiurea, şi casele Oteteleşanufură închiriate unor restauratori, dintre care primul fu Stere 1617 , care deschisevestita „Terasă”.Poate că n’a fost un local în Bucureşti despre care să se fi scris mai mult.Când s’a dărîmat, în 1931, toţi literaţii, toţi poeţii, toţi gazetarii care luaserăvreodată loc la mesele Terasei i‐au adus prinosul amintirilor lor. N’amcitit decât puţine din aceste „necroloage”, dar nu cred că faimoasa berăriesă fi inspirat cuiva pagini mai pline de melancolie şi de adevăr ca lui VictorEftimiu 1618 , care şi‐a scris amintirile într’o „mozaică bucureşteană” pe care îmipare rău că nu o pot cita în întregime:„Prima sală, din dreapta, fusese consacrată, din 1910, local de întâlnire alpoeţilor şi al oamenilor de teatru.