GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

Nota editorului:Gheorghe Crutzescu remarca la momentul redactării textului viitoareicărţi „Atât de mult s’a schimbat limba noastră în o sută de ani, încât e uneorinevoie s’o tălmăcim”. La 1986, când Editura Meridiane mi‐a adresat invitaţiade‐a participa la reeditarea volumului Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi, amconsiderat că era necesar să procedez la explicarea cuvintelor care nu mai erau încirculaţie, sensurile fiind necunoscute de noile generaţii. Pentru generaţia anilor’40 încă erau cuvinte cât de cât de înţeles, anii care au urmat au cunoscut o rapidătransferare a termenilor neuzuali în categoria arhaismelor. Totodată am căutatsă prezint instituţii existente într‐o anumită epocă precum şi nume de persoanepe care nu se găsesc incluse în enciclopediile româneşti. Ca atare, am realizat1580 de note. La momentul supunerii aprobării mai marelui cenzurii, „tov.Mihai Dulea” a fost împotriva unei asemenea „încărcături”. Prin tenacitatea,tactul şi dăruirea pentru meserie a redactorului de carte, Dan Pinetta, s‐a reuşitca printr‐un compromis să fie editată cartea, păstrând 679 de note. Precizez căla respectiva ediţie cenzura a intervenit simbolic, eliminând aleatoriu din textulcărţii câteva fraze şi n‐a admis să fie inclus şi un text de prezentare a biografieiautorului. La timpul respectiv n‐am înţeles ultima categorică respingere. Aveamdate despre diplomatul Gheorghe Crutzescu care mă conduceau până la anul1942. Demersurile la Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, pentru a afla altedate biografice, se loviseră de un zid al tăcerii din partea colegilor arhivişti. Autrebuit să treacă ani ca în 2010 să întreprind un nou demers când la sala destudii am avut posibilitatea studierii celor circa 300 de file ale dosarului personal(definit „Cazier”). A fost momentul când am primit răspunsul refuzat în 1986.Aflat la sfârşitul războiului la post în occidentul Europei în calitate de ministruplenipotenţiar clasa I‐a în momentul metamorfozei impusă de eliberatoriiocupanţi, a preferat să refuze revenirea în ţară, via U.R.S.S. Conştient că era unuldin cei trecuţi pe listele negre atât ale esticilor, dar şi ale vesticilor vecini, careaveau ce să‐i reproşeze, primi pentru modul cum a evocat pe predecesorii careau acţionat pentru a prinde cât mai puternice rădăcini pe plaiurile româneşti, iarceilalţi pentru modul cum, la momentele dramatice premergătoare şi mai alespost aplicării Dictatului de la Viena, acţionase la Budapesta pentru a le fi desprijin românilor năpăstuiţi de brutalul regim oprimator instaurat de hortismpe teritoriul „cedat”. Din păcate filele respectivului dosar nu oferă nimic desprescurta perioadă pe care a mai trăit‐o după demitere din aparatul ministerului,prin nesupunere la directivele ordinele circulare transmise de la Bucureşti de noua