GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

DELA TEATRU LA PALAT ■ 169pantofi de mătase neagră. Dar odată pe an poruncea să‐i înhame trăsura, şipornea în oraş ca să lase nenumăratelor persoane ce veniseră s’o vadă cartea ei devizită, pe care scria: „Marie de Cretzeano, née de Stephanesco”.Sub casa Cretzeanu, la colţul străzii, era celebra băcănie a lui Colţescu,băcan mare care făcuse o avere frumoasă în timpul războiului de la 1877‐78,când cererea ruşilor după şampanie era atât de mare încât Colţescu se apucase săfabrice Pommery şi Cliquot chiar în pivniţa casei. Într’un galantar aşezase, dreptrecunoştinţă poate, un portret mare al Împăratului Alexandru al II‐lea 1759 .Dar se vede că fericire deplină nu este pe lumea asta, căci în curând ogroaznică lovitură îl izbi pe Colţescu, când propriul său fiu deschise, chiar lângădânsul, o băcănie concurentă. Tatăl nu putu să suporte nenorocirea, şi se sinucise.Faima băcăniei lui ajunsese însă atât de mare încât se spune că s’a primit,o dată, la Palat o scrisoare cu adresa: ,.M.S. Regelui, la Palatul Regal, în faţabăcăniei lui Colţescu”.Lui Colţescu i‐a urmat, pe acelaşi loc şi până la dărâmarea imobilului,Ciobanu, care fusese băiat 1760 la dânsul.Cine va scrie istoria băcăniilor din Bucureşti, instituţie unică, necesarăbucureşteanului ca aerul, apa, şi gazeta de dimineaţă, băcăniile cu trufandalede‐ţi lasă gura apă, cu mistreţi şi căprioare atârnaţi întregi la prag, cu mormanede iepuri şi de potârnichi, cu chiselele 1761 cu icre, cu tejgheaua cu aperitive,armonioasă ca o natură moartă olandeză, cu băieţii lor atât de sprinteni, carejonglează cu şpriţurile şi umplu dintr’o singură mişcare doi ţapi, un amalfi şinişte peline cu sifon!Şi să nu uite, cercetătorul de mâine, nici epoca patriarhală a băcăniei şi areclamei când Ion Anghelescu, de pildă, vestind că vinde caşcaval de Penteleu 1762 ,adaugă: „cât despre cele zise de d‐l Perşescu că şi al d‐lui este tot de Penteleu, amonoarea a spune că rău zice că şi al d‐sale este tot de Penteleu, fiindcă se ştie cănu toţi munţii României sunt Pentelei, ci numai acei ai casei Prinţului CostacheGhica şi al căror arendaş sunt numai eu...”După casa Cretzeanu, dincolo de str. Vămii, venea casa lui Iancu Manu 1763 ,caimacamul, în locul unde e azi Fundaţia Carol 1764 . Când am mai apucat‐o eu,era o casă dărăpănată şi şubredă. Alături de ea, în spre str. Clemenţei 1765 , eracasa lui Păucescu 1766 iar în spatele ei, adică unde sânt azi imobilele Consulatuluiungar şi fostei Legaţiuni Austriace 1767 era proprietatea unchiului meu mare,logofătul Nae Bâţcoveanu 1768 ; o casă mică, galbenă, plină cu tablouri, plante rareşi păsări exotice, casă joasă pierdută într’o imensă grădină neîngrijită, cu frumoşicopaci bătrâni, care se întindea până la gardul casei Lenş 1769 . Aceste case Lenş,cumpărate mai târziu de Emil Costinescu 1770 , îşi înşirau zidurile lor albe, joase,mănăstireşti, până în str. Colţei. Pe locul lor s’a ridicat, după penultimul războiu,blocul „Wilson” 1771 .Iar pe locul casei Manu se ridică, în 1905 Fundaţia Carol.