GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

496 ■ GHEORGHE CRUTZESCU1961Smarald – piatră strălucitoare (varietate de beril) de culoare verde, foartetransparentă.1962Mavrocordat – familie a cărei reprezentanţi au condus în secolul alXVIII‐lea destinele ţărilor române. Trimişi de Poarta Otomană, ca străini de neamulromânesc, au realizat şi o serie de acte reformatoare. Nicolae Mavrocordat rămâne înconştiinţa posterităţii prin ampla construcţie: mănăstirea Văcăreşti, inclusiv cu mareaşi valoroasa bibliotecă, găzduită de acest aşezământ, iar Constantin prin reformele denatură economică şi socială formulate în ambele ţări române.Nicolae MAVROCORDAT (1680 – 3 septembrie 1730, Bucureşti, înmormântatîn incinta ctitoriei sale mănăstirea Văcăreşti), a fost numit domn la 25 decembrie1715/5 ianuarie 1716, fiind primul domn fanariot în Ţara Românească. O domniecomplexă prin acţiunile austriecilor, care câştigă o parte din boierime, obligă pedomn să adopte măsuri excepţionale de sancţionare, expulzare şi chiar ucidere.Printr‐o acţiune fulgerătoare a unui detaşament austriac, domnul este ridicat la 14noiembrie 1716 din Bucureşti, şi dus la Sibiu unde a fost găzduit până la încheiereapăcii cu otomanii. A fost perioada când ţara a fost condusă de Ioan Mavrocordat.Conform tratatului de la Passarowitz Austria rămâne însă ocupantă a Olteniei pânăla pacea de la Belgrad din 16 septembrie 1738.Între 1716‐1722 prin preocuparea sa a fost edificat marele ansamblu monahalVăcăreşti ca o replică la fapta lui Constantin Brâncoveanu, ctitorul mânăstirii Hurezi.A fost târnosită la 24 septembrie 1724.În martie 1719 a reluat conducerea ţării până la 3 septembrie 1730.Anii domniei sale au fost marcaţi de o temporară reducere a haraciului cătrePoartă pentru 5 ani. Analiza experienţei în domeniul fiscalităţii a înaintaşilorl‐au determinat pe Nicolae Mavrocordat să reintroducă în 1723 ca dare unică –ruptoarea – divizată în patru părţi.1963Arestarea lui Antim Ivireanu a avut loc în 1716. A fost pornit pe drumulsurghiunului spre Muntele Sinai, însă a fost ucis în preajma localităţii Razgrad, lasudul Dunării.Antim IVIREANU (circa 1650, 1660, Ivir, Georgia – septembrie 1716, Razgrad,Bulgaria), de obârşie din Iviria, Caucaz, a ajuns rob la Istanbul unde s‐a evidenţiatprin cunoştinţele dobândite, fiind un bun poliglot, gravor, tipograf, traducător,predicator. Calităţile acestuia l‐au determinat pe Constantin Brâncoveanu să‐laducă în Ţara Românească unde i‐a încredinţat realizarea, în tiparniţele de laSnagov, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti, tipăriturilor atât pentru credincioşii din ţărileromâne, cât şi pentru cei ai altor neamuri aflaţi sub oprimarea islamică. Calităţilesale, inclusiv de bun organizator l‐au propulsat ierarhic ca episcop de Râmnic şiapoi ca mitropolit al Ţării Româneşti, postură care l‐a situat adeseori sfătuitor detaină al domnului în problemele de politică externă. Bun gospodar a contribuit larestaurarea ctitoriilor predecesorilor. În Bucureşti a ridicat o valoroasă mănăstire cuhramul Tuturor Sfinţilor pe care a înzestrat‐o, stabilindu‐i o rânduită chivernisire atuturor veniturilor. După uciderea lui Constantin Brâncoveanu noul domn NeculaiMavrocordat la surghiunit, fiind trimis la Muntele Sinai, însă pe drum a fost asasinat