GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

154 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZI„Până atunci, scriitorii se adunau la cafeneaua Kübler 1619 , devenităImperial, din Calea Victoriei colţ cu strada Imperială; se răslăţiră unii, cumera Alexandru Macedonski 1620 , peste drum, la High‐Life 1621 , alţii urmară petata Kübler în cafeneaua lui cea nouă, puţin frecventată, din str. Academiei.Cu ani înainte, gazetarii şi actorii se duceau la Fialkovsky şi Gambrinus 1622 ,peste drum de intrarea lojei regale, pe Câmpineanu”.„De la 1910 iată‐i adunaţi pe toţi la berăria lui Mihai Stere, de unde i‐agonit, înainte de 1916, poate saţiul de acelaşi loc, poate pianola automatăinstalată în încăperea obscură de alături şi care, pentru zece bani, cânta ,,LaArme” 1623 a lui Castaldi 1624 . Baba care păzea uşa dosnică de lângă aceastămaşină cu muzică nu iubea tăcerea; am surprins‐o introducând fatidiculgologan 1625 , când liniştea se prelungea, şi delectându‐se la sunetele celebruluimarş, care a trecut Dunărea 1626 cu entusiasm şi s’a întors cu holera 1627 ”...„De fapt, terasa se rezuma în prima sală, pe dreapta. În această încăpere,cea mai puţin vastă, era casa, două trei mese de patru persoane şi două mesemari, una în dosul uşii, alta mai în fund lângă uşa ce da în sala cu pianola.Avea şi canapea de piele.„La această masă au figurat, pentru Camil Ressu 1628 , scriitorii IonMinulescu 1629 , T. Arghezi 1630 , şi C. Moldovanu 1631 , pictorii Szatmary 1632şi Iser 1633 , compozitorul Castaldi, în tabloul celebru reprodus la infinit deautor...”„Unii atribue terasei Oteteleşanu importanţa pe care în vieaţa literară aParisului au avut‐o celebrele cafenele Tortoni, Procope, Vachette 1634 .„Altora însă, acest local nu le‐a fost prea simpatic, în orice caz nu l‐aufrecventat multă vreme.„Ani întregi, n’a mai călcat nimeni pe acolo... gloria terasei n’a ţinut decâttrei patru ani.„Amintirile au murit toate odată cu războiul, odată cu prietenii morţi sauajunşi...„Bietul Mihai Stere, patronul, Dumnezeu să‐l ierte, era un om destul deantipatic; consumaţia şi curăţenia localului lăsau de dorit, iar pianola enervadiscuţiile, exaspera vocile şi sporea tristeţea localului de coloare castanie, cumese nude şi tărâţe pe podea”.„Ne duceam acolo fiindcă n’aveam unde aiurea, ne întâlneam, necăutam, – cum ne ducem azi la Corso 1635 , cum ne duceam până anul trecutla Capşa – înghesuiţi unii într’alţii, cu paltoanele pe scaune, în fum gros, încurent sau în căldură exagerată, şi plecam cu gândul să nu ne reîntoarcem, darne reîntorceam fiindcă în altă parte nu aveam unde merge...”În timpurile când casa Oteteleşanu era dată lui Stere, vechea grădină dinspatele ei era închiriată lui Grigoriu, care deschise în ea vestitul lui teatru deoperetă.