GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

388 ■ GHEORGHE CRUTZESCU1069Guardia Naţională a cunoscut pe parcursul veacului al XIX‐lea osemnificativă evoluţie, generată din necesitatea de ridicare la lupta de apărare aîntregii suflări umane a unei etnii. Astfel la 5/17 mai 1848 participanţii la Adunareade la Blaj au adoptat hotărârea constituirii unei gărzi naţionale care să apere peromâni de acţiunile ostile, represive ale maghiarilor. Asemenea preocupări le întâlnimşi în Principatele Române, apoi în România. Astfel la 17/29 martie 1866 a fostadoptat Decretul privind înfiinţarea „guardiei orăşeneşti” în toate localităţile urbanecu misiunea, ca prin membrii valizi, instruiţi, înarmaţi, să privegheze la paza ordinii.Comandant al acestor formaţiuni a fost desemnat vârstnicul dar experimentatulofiţer colonelul Pavel Zăgănescu.Pavel ZĂGĂNESCU (1815, Râmnicu Sărat, azi judeţul Buzău – 17 ianuarie1897, Bucureşti, cimitirul Bellu, figura 51, locul 16 ) fiul căminarului Grozescu.Studii la Bucureşti cu un dascăl grec, la 1831 a intrat în armată , pregătire şi carierămilitară, la 1844 a fost mutat în corpul pompierilor unde s‐a evidenţiat în 1847 laacţiunea de salvare de vieţi şi bunuri în timpul marelui pârjol care a mistuit o mareparte din mahalalele Bucureştilor. A fost răsplătit la 1847 fiind avansat locotenent. Înaugust 1848 a fost avansat căpitan. Cu acest grad a luat parte la evenimentele din 13septembrie 1848 care s‐au soldat cu confruntarea unităţii pe care o comanda cu oştireaotomană. Cei 180 de pompieri care se antrenaseră pe platoul din preajma cazarmelorridicate pe vatra fostei curţi domneşti, noua curte a lui Ipsilanti, dar care unorrepetate şi distrugătoare incendii devenise în definirea bucureştenilor drept „CurteaArsă din Dealul Spirei” tocmai se întorceau de la instrucţie când s‐au intersectat cucoloana otomană. Emfaza, incompetenţa şi alte multe subiective motivaţii a dus ladeclanşarea atacului împotriva micii oştiri a pompierilor şi infanteriştilor. Raportulde forţă umană, dotare tehnică şi experienţă de luptă le era totalmente neprielnicromânilor. Ei aveau însă demnitatea de a fi oamenii acestei ţări şi exemplul înaintaşilorapărători de glie obliga. N‐au stat în cumpănă şi spontan au dat riposta cuvenită. Caatare au dat replica curajoasă, lor alăturându‐se şi oameni din unitatea de infanteriecu care coabitau în cazarma Alexandria. Fapta de arme, pierderea celor doi ofiţeri, 47soldaţi ucişi precum şi numeroşii răniţi au intrat în conştiinţa posterităţii ca un act debravură militară, etalon pentru generaţiile viitoare. Întrucât la 13 septembrie 1848s‐a aflat în fruntea celor care s‐au confruntat cu trupele otomane, în zilele următoarea fost arestat anchetat, judecat şi achitat de Curtea Criminală însă exclus din armatăde regimul revenit la putere. Fiind îndepărtat de la conducerea unităţii de pompieri afăcut mai multe demersuri să fie reintegrat.În 1852, în timpul domniei lui Barbu Ştirbei, a fost reprimit la pompiericu gradul de locotenent, iar din 1858 a fost numit comandant al pompierilor cugradul de maior. În 1859 a fost avansat colonel, iar din 1861 fiindu‐i încredinţatăca inspector misiunea de reorganizare şi asigurare a cordonului graniţei pe Dunăre,din 1868 a primit o altă responsabilitate ca prefect al Poliţiei Capitalei, iar din 1870inspector al Gărzii Civice şi deputat.Vezi nota: 903.1070Ministerul de Război instituţia care după 1831 urma să coordonezeresorturile care să contribuie la efectiva creare a unei armate naţionale şi care prin